Radu Paraschivescu: "Editura franceza Le cherche midi a publicat un catalog straniu, a carui versiune in limba romana va aparea spre sfarsitul anului".

Catalogul este o antologie a absurdului si contine o puzderie de scorneli provocatoare, pe care (deocamdata) nu le poti cumpara din magazine. In tara care l-a dat pe Alfred Jarry si l-a adoptat pe Samuel Beckett, demersul e deopotriva savuros si legitim. Saloanele de inventica, uneori veritabile expozitii de nastrusnicii, palesc prin comparatie cu aceasta capodopera a ilogicului.

Doriti exemple? Iata cateva, la intamplare: toporul cu doua manere, ceainicul pentru masochisti (cu toarta sub gura), foarfecele siameze, scara pentru schiopi, cuiul cu doua capete (pentru mesterii atinsi de strabism), pistolul cu prastie, pieptenul pentru cheliosi, aparatul de pus punctul pe „i”, robinetul cu jet ascendent, mecanismul de inchis conservele la loc, bicicleta de dama cu bideu sub sa, balansoarul cu balans lateral, sticla absorbanta si - favoritul meu - leaganul fixat in perete.

Ceea ce in Franta sta inchis intr-un catalog in Romania se ofera privirii oricui are timp pentru o plimbare tihnita. Strazile, usile magazinelor si firmele amplasate pe fatade transmit un mesaj fara echivoc: in materie de absurd, nu ne lasam meditati de nimeni. Inspiratia deraiata a romanului produce picanterii neclasificabile.

Atleti fastuosi ai inadecvarii, gasim in permanenta prilejuri de a dovedi ca sloganul „Romania, pur si simplu surprinzatoare” are deplina acoperire in imediat. Nu cu mult in urma, m-am oprit cateva clipe in fata unei vitrine pe care cineva lipise un afis urias, pe care scria, cu majuscule amenintatoare, AFISAJUL INTERZIS.

La vreo trei sute de metri, pe cealalta parte a strazii, la parterul unui bloc se afla „Frizeria pentru copii Scaraotchi”. Interesanta strategie, mi-am spus. Copilul citeste ce scrie pe geam, i se face parul maciuca si astfel frizerului ii vine mai usor sa-si duca la indeplinire misiunea de ajustare a podoabei capilare.

Chiar daca prudenta te indeamna sa te uiti pe unde mergi, mai ales pe trotuarele din Romania, care ascund diverse capcane, de la coaja de banana la excrementele cainelui scos la aer si de la santul sapat peste noapte la labartarea verzuie a zeci de scuipaturi, cateodata mersul cu capul sus ofera recompense.

Daca ai ragaz sa cercetezi firmele care orneaza blocurile, poti sa dai peste gaselnite din cea mai inalta clasa a absurdului. Ce ziceti, bunaoara, de placa pe care se rasfata, intr-o zona centrala din Bucuresti, „Asociatia celor care nu fac parte din nicio asociatie”?

Nu vi se pare o cucerire a nonsensului, comparabila cu, sa zicem, umbrela care apara umbrela de ploaie, descoperita in paginile catalogului de care aminteam la inceput? Si cum altfel decat ca pe un pseudohai-ku al absurdului sa interpretam ghidajul citit pe usa unui cinematograf, unde se preciza, intr-o romana schingiuita, ca „pe aceasta intrare decat se iese”?

Inchei cu un episod recent. Cu putine zile in urma, poposesc intr-un magazin de pe strada Barbu Vacarescu din Bucuresti, atras de numele care strajuieste intrarea: „Corny Shoft”. Inauntru, bauturi, zahar, faina, ulei, paine, apa minerala, citrice, sampon, crema de ras si cateva mezeluri de o culoare incerta. Il intreb pe vanzator ce va sa zica numele cu pricina.

Ma priveste mat si raspunde: „Asa se cheama magazinul”. „Da, dar de unde vine?” Insist fara sa dau inapoi. „Vine de la numele lui, care asa ii zice”.