Potrivit analistilor imobiliari, preturile proprietatilor din Romania vor continua sa creasca in urmatorii 15 ani, ritmul de dezvoltare a constructiilor noi fiind inferior evolutiei veniturilor si cererii.
"Piata imobiliara din Romania este la nivelul anului 2000 comparativ cu tarile baltice. Ceea ce se intampla acum in Bucuresti vedeam in urma cu mai bine de cinci ani in Estonia", a declarat, intr-o conferinta de presa, unul din actionarii unei companii imobiliare, Peep Aavisksoo.
El a mentionat ca daca, in 2005, in Bucuresti au fost livrate pe piata circa 600 de apartamente noi, in Tallin, oras cu o populatie de circa 400.000 de locuitori, au fost finalizate 3.600 de unitati noi.
"Romania este departe de a fi in situatia Estoniei. Va intrebati daca piata imobiliara din Romania este scumpa? Este si va fi si mai scumpa. Este o veste buna pentru agentiile imobiliare, dar nu prea buna pentru cei care vor sa cumpere", a afirmat Aaviksoo.
Oferta redusa de proprietati noi, dar si cresterea veniturilor la nivel national vor pune presiune pe preturi, care vor continua sa urce.
"Industria imobiliara va fi motorul principal al economiei in urmatorii ani. Cu toate acestea, constructiile noi de apartamente, de exemplu, nu vor compensa in urmatorii 15 ani cererea crescanda de locuinte. Veniturile vor creste, pretentiile oamenilor la fel, iar bancile au relaxat conditiile de creditare. Cert este ca preturile la toate proprietatile vor creste, asa cum s-a intamplat in toate statele din Europa de Sud-Est si tarile baltice", a afirmat Ciprian Lopata.
El crede ca "valoarea oricarei fundaturi" din tara va creste de cateva ori in urmatorii ani.