Scandal la Balul din Viena

Scandal la Balul din Viena

Starlete compromit reputatia celui mai stralucitor dintre balurile europene.

Vestitul Bal al Operei din Viena risca sa-si piarda din reputatie si stralucire, scria ieri ziarul elvetian "Tagblatt", cu numai doua zile inainte de debutul  celui mai elegant si mai asteptat dintre balurile europene. De la o vreme, "invitatii din strainatate nu mai vin, iar reprezentantii nobilimii europene sunt tot mai rari", spune si presa austriaca.

Descris drept un "parvenit" si un "mascarici", magnatul imobilar Richard Lugner, unul dintre cei mai mari investitori in constructii din Austria, principal donator pentru Balul Operei si tocmai de aceea unul dintre amfitrionii evenimentului, a invitat in ultimii ani starlete ale caror reputatie si conduita nu le-ar recomanda pentru o receptie de asemenea tinuta.

Desi casatorit si tata a patru copii, Richard Lugner pare deja un fel de Hugh Hefner al Austriei: in 2003 a aparut in sala de bal la bratul Pamelei Anderson, iar anul trecut "a mizat" pe Carmen Electra.

"Caraghioslacurile lui Lugner si tam-tamul pe care-l fac cei din tabara sa, o adunatura fara cultura, indivizi propulsati doar de expunerea media, sunt cauze decisive pentru nivelul tot mai scazut al celor care frecventeaza balul", apreciaza Tagblatt.

Un milion pentru Paris Hilton Anul acesta, Lugner a intins coarda parca si mai tare, anuntand-o ca invitata de onoare pe excesiv de mondena Paris Hilton. Dupa ultimele scandaluri in care a fost implicata, dintre care publicarea fotografiilor si filmuletelor sale erotice pe situl ParisExposed.com este cel mai recent, imaginea starletei este inca si mai sifonata, iar opinia publica austriaca nu este deloc amuzata de aparitia ei la Viena, spune situl MTV.

"Paris Hilton va face din balul operei o mare farsa", comenteaza si agentia Associated Press. Pentru toate acestea, potrivit presei elvetiene, Ioan Holender, directorul Operei din Viena, a decis sa-i limiteze lui Lugner libertatea: i s-a luat loja in care obisnuieste sa-si aduca insolitii musafiri.

"La donatori ca Lugner pot renunta", a spus Ioan Holender, citat de postul austriac de televiziune ORF. "Incepand cu anul viitor nu mai poate inchiria loja". In afara de controversa care tine de eticheta, in presa austriaca s-a vehiculat si faptul ca pentru onoarea de a o avea pe Paris Hilton la acest bal, organizatorii au platit un milion de euro.

Deschidere cu Anna Netrebko Pentru a pastra in centrul atentiei un star din lumea culturala si nu o controversa sordida din lumea mondena, Ioan Holender, directorul Operei de Stat din Viena, a anuntat o premiera absoluta la "balul balurilor" din acest an: in deschiderea evenimentului, o trasura de patrimoniu trasa de un cal isi va face intrarea in Opera din Viena, avandu-l pe insusi directorul Ioan Holender alaturi de vizitiu.

Din trasura va cobori celebra soprana austriaca (de origine rusa) Anna Netrebko, diva urmand sa interpreteze in fata celor 5.000 de invitati trei arii din opera "Manon" de Jules Massenet. Holender a precizat, in cadrul unei conferinte de presa, ca, spre deosebire de Paris Hilton, soprana nu va percepe niciun onorariu pentru aparitia la celebrul bal.

O alta premiera o constituie faptul ca verdele va fi anul acesta culoarea dominanta, astfel incat salile de bal vor fi decorate cu frunze si doar cateva orhidee. Organizatorii si-au explicat alegerea spunand ca, la o zi dupa Valentine’s Day, ar fi imposibil sa gaseasca atat de multe flori cate ar fi necesare.

BAL VIENEZ

Si Bucurestiul se pregateste de bal Si Bucurestiul se pregateste de bal: o traditie reluata dupa o pauza de aproape o suta de ani, balul vienez ii incanta si pe cei care stiu serata din povestile bunicilor, dar si pe cei care-i gusta savoarea pentru prima oara.

Palatul Parlamentului va gazdui, sambata seara, cel de-al doilea bal vienez, un eveniment caritabil organizat de J W Marriott Bucharest, animat de celebra Schonbrunner Schlossorchester din Viena, dar si de alti invitati, printre care Ovidiu Matei Iancu si Adina Tudor, prim solisti ai Operei Nationale Bucuresti, sau Horia Brenciu Orchestra si Bogdan Bradu.

Au fost scoase la vanzare 1.100 de bilete, dintre care ieri mai erau disponibile 50. Organizatorii estimeaza ca vor strange numai din vanzarea biletelor peste 15.000 de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News