Colectionarul de capete

Colectionarul de capete

Fundasul "interist" Marco Materazzi a incasat-o din nou.

La aproape sase luni dupa ce a fost lovit in piept de francezul Zinedine Zidane, in finala Cupei Mondiale de fotbal din Germania, fundasul italian Marco Materazzi s-a trezit cu un cap in gura.

In meciul dintre Sampdoria si Inter Milano, scor 0-2, disputat duminica, in etapa a 21-a din campionatul Italiei, campionul mondial a primit o lovitura de la unul dintre adversari, Gennaro Delvecchio. Si partida din campionat, si ultimul act al Mondialului german s-au incheiat cu victoria echipei pentru care a evoluat Marco Materazzi.

In minutul 52 al meciului Sampdoria - Inter Milano, dupa un corner executat de oaspeti, portarul Julio Cesar a prins mingea, dar Delvecchio l-a faultat. Materazzi s-a indreptat spre jucatorul Sampdoriei, care, dupa un schimb de cuvinte, s-a ridicat de la pamant si l-a lovit pe fotbalistul milanez. Conflictul s-a incheiat cu eliminarea lui Delvecchio si cu un cartons galben aratat lui Materazzi.

"M-am dus spre el si doar i-am spus: "Ce faci?"", a declarat fundasul de la Inter Milano, contrazis de Delvecchio, care a sustinut ca a fost provocat. Acelasi lucru l-a afirmat si Zinedine Zidane dupa incidentul din finala Cupei Mondiale, francezul declarand ca Materazzi i-a insultat familia.

Walter Novellino, antrenorul echipei Sampdoria, n-a spus niciun cuvant in apararea lui Delvecchio. "Un fotbalist profesionist nu poate comite un asemenea gest. Chiar daca a fost provocat, o astfel de actiune n-are nicio justificare", a conchis tehnicianul. 

L-a "taxat" pe Zoro

Marco Materazzi mai si da, nu doar incaseaza. In meciul dintre Inter Milano si Messina, scor 2-0, disputat pe 17 decembrie, in etapa a 16-a din Serie A, campionul mondial i-a aplicat o lovitura cu capul fundasului Marc Zoro. Jucatorul de la Messina, care este deseori victima insultelor rasiste, n-a facut nicio scena pentru a incerca eliminarea lui Materazzi, sanctionat de arbitru cu un cartonas galben.

Declaratii Marco Materazzi fotbalist la Inter Milano "Mai intai, Gennaro m-a impins, dar eu n-am cazut. Apoi m-a lovit si m-am prabusit. Eu am vrut doar sa-mi apar coechipierul. A fost o reactie instinctiva".

Gennaro Delvecchio jucator Sampdoria "Imi cer scuze fata de toti italienii. Marco a spus multe, a folosit un anumit ton, dar nu vreau sa intru in polemici. Sa recunoasca faptul ca m-a provocat".

Ne puteți urmări și pe Google News