Horia Roman Patapievici: "Premierul este folosit in scopuri straine (rasturnarea Aliantei D.A.), iar pozitia ii este sistematic abuzata. In favoarea cui?”

Articolul meu de saptamana trecuta clama sfarsitul exceptionalismului romanesc. M-am inselat. De cand cu "afacerea biletul", Romania s-a grabit sa se reinstaleze in exceptie: tot ce a parut o clipa sa se indrepte s-a stricat iar; iar dezordinea spatiului nostru public s-a vadit mai organizata ca niciodata - iar sensul organizarii este respingator. In lumina a ceea ce a urmat, "afacerea biletul" a devenit secundara. Aproape ca nu mai merita repovestita.

Tot ce era evident in ea a fost rastalmacit ori ignorat. Din depozitar al unei posibile dovezi ca se face trafic de influenta, presedintele a devenit vinovat de faptul ca traficul exista si ca el, presedintele, l-a semnalat. A facut-o public in 2005, cand a avertizat ca in jurul guvernului graviteaza puternice interese de afaceri.

Premierul nu a facut un secret din stransa legatura de prietenie cu Dinu Patriciu, proprietarul celei mai mari companii din Romania si unul dintre cei mai puternici oameni din tara. Influenta lui Dinu Patriciu in partidul premierului a fost resimtita atat de traumatic de unii membri de partid, incat PNL s-a rupt intre cei care aproba aceasta influenta si cei care o resping.

Dinu Patriciu este un om prea puternic si are interese de afaceri mult prea acuzate pentru ca relatia sa privilegiata cu premierul sa nu ridice anumite semne de intrebare.

Principala problema (dincolo de faptul ca nimeni altul decat Ion Iliescu i-a sarit zilele trecute in aparare lui Dinu Patriciu) este posibilitatea ca Romania sa alunece spre o logica a evenimentelor care sa permita unor oligarhi interesati sa-si subordoneze statul. Or, in mod imperativ, statul trebuie sa ramana locul geometric al binelui comun si al interesului public.

Faptul trebuia recunoscut in primul rand de premier, care este un om de onoare. Ce s-a obtinut insa a fost o uluitoare coalizare a aproape tuturor fortelor de presa si politice impotriva presedintelui Basescu. Aceasta coalizare nu este deloc in favoarea primului-ministru. Dimpotriva, premierul este folosit in scopuri straine (rasturnarea Aliantei D.A.), iar pozitia ii este sistematic abuzata. In favoarea cui?

Desi raspunsul este confuz, rezultatul e sigur: oamenii Antenei 3 si, partial, ai Realitatii TV lucreaza pentru ca PSD sa revina la putere reciclat, impreuna cu aliatul sau inevitabil, PRM. Noua Alianta a fost verificata in teren de Nicolae Vacaroiu (omul care ar trebui sa il inlocuiasca pe presedinte in caz de demitere - ce oroare!), cu ocazia condamnarii comunismului, cand PSD a facut fara scrupule jocul lui Corneliu Vadim Tudor (in acea imprejurare, trebuie reamintit, tot Parlamentul Romaniei s-a pliat huliganismului PRM, acceptand tacit nu doar batjocura vizibila, ci si introducerea in Parlament a trupelor de asalt convocate de PRM).

Ion Iliescu, omul mortilor din Decembrie 1989, inventatorul si profitorul mineriadelor, presedintele care a scapat de guvernul Petre Roman printr-o mineriada, cel care ar fi dorit sa ne pastreze in sfera de influenta a URSS si caruia, potrivit lui Bukovski, ii datoram ratarea reunificarii cu Moldova de peste Prut, acest Ion Iliescu este azi luat drept critic legitim si constitutional al presedintelui Basescu, fiind plimbat in triumf pe la toate televiziunile, in adorarea umeda a majoritatii moderatorilor.

E stupefiant. Nu ma mira Cristoiu; ma mira toti ceilalti. Ion Iliescu, pentru agenda obscura a televiziunilor unor oligarhi precum Voiculescu si Vintu, e bun. E legitim si constitutional.

Vadim Tudor, un personaj a carui toxicitate publica va patrunde si in constiinta europenilor, acum, ca locotenenta sa Daniela Buruiana ne va face de ras si la Strasbourg, este si el bun. Legitim si constitutional. Cel care nu e bun e Basescu. Si toti ii vor acum sangele.

Efrem Sirul spunea ca omul care barfeste isi inmoaie limba in sangele aproapelui. Toti, in ultima saptamana, si-au inmuiat compulsiv limbile in sangele presedintelui Basescu.

Faptul frizeaza nebunia, deoarece, intre toti presedintii pe care i-am avut pana acum, este de departe cel mai bun. Ion Iliescu a fost un infractor si un politician malefic; Emil Constantinescu a fost un om bine intentionat, dar slab si inchipuit; abia Traian Basescu a imbratisat cauzele cele bune (descretizarea dosarelor securitatii, condamnarea comunismului etc.) si a imprimat politicii noastre un stil de deschidere lipsit de agenda ascunsa.

Ion Iliescu, cel mai rau dintre presedintii pe care i-am avut, nu a fost niciodata tinta unei asemenea desfasurari de ura din partea presei. Basescu, cel mai bun dintre ei, este. De ce?

Pentru ca presei epitomizate de Cristoiu ii place zgarda: ea iubeste zaharelul si isi cauta stapanul. Atat Constantinescu, cat si Basescu au condus nu ca stapani, ci ca egali - asta nu li se poate ierta de oamenii care se simt bine numai in prezenta stapanilor.