Apocalipsa se apropie

Apocalipsa se apropie

Ceasul care arata timpul ramas pana la o catastrofa nucleara va fi dat inainte.

Oamenii de stiinta americani intentioneaza ca maine sa dea inainte "Ceasul Apocalipsei", pentru a evidentia astfel amenintarile nucleare si climatice care planeaza asupra omenirii, relateaza AFP.

Orologiul simbolic, intretinut de specialistii de la Universitatea din Chicago, care editeaza revista stiintifica "Bulletin of Atomic Scientists", indica, in prezent, doar sapte minute pana la miezul noptii, ora considerata echivalenta cu venirea catastrofei mondiale ce va fi generata de razboiul atomic.

Potrivit directoarei revistei, Kennette Benedict, schimbarea pozitiei acelor de ceasornic este prima dupa februarie 2002, cand mutarea a fost generata de deteriorarea relatiilor la nivel international. Atunci, ceasul a fost dat inainte cu doua minute din cauza ingrijorarilor legate de proliferarea nucleara, dar si de amenintarile reprezentate de armele biologice si de terorism. Totusi, ea nu a precizat cu cate minute va fi dat inainte ceasul.

"Acest nou pas important reflecta cresterea temerilor legate de "a doua epoca nucleara", marcata de amenintari serioase. Acestea includ ambitiile nucleare ale Iranului si Coreei de Nord, materialele nucleare pastrate in conditii improprii in Rusia, dar si in alte zone, precum si cele 2.000 de arme nucleare desfasurate de SUA in Rusia", se arata intr-un comunicat al grupului de specialisti.

Oamenii de stiinta au precizat ca presiunile in vederea construirii de centrale nucleare, pentru reducerea efectului de sera, conduc in final la cresterea riscurilor proliferarii.

In pragul distrugerii

1953: Doua minute pana la dezastru

"Ceasul Apocalipsei" a fost creat in 1947 de oamenii de stiinta din Chicago, care se ocupau de editarea revistei "Bulletin of Atomic Scientists", infiintata de fosti participanti la proiectul "Manhattan", in cadrul caruia a fost pusa la punct bomba atomica, lansata pentru prima data pe 6 august 1945, asupra Hiroshimei.

Oamenii de stiinta isi propuneau sa traga un semnal de alarma asupra pericolului pe care-l reprezinta acestea la adresa umanitatii. In 1947, in timpul Razboiului Rece, acele de ceasornic indicau sapte minute pana la miezul noptii, insa de atunci incoace, acestea au fost mutate de 17 ori.

De fiecare data cand se contureaza un posibil conflict nuclear, orologiul se da inainte, iar cand potentiala amenintare dispare sau se diminueaza, acesta se da inapoi.

"Ceasul Apocalipsei" a fost cel mai aproape de ora 12.00 noaptea in 1953, la scurt timp dupa testarile bombei cu hidrogen facute de SUA si URSS. Atunci, mai erau doar doua minute pana la venirea orei "catastrofei mondiale".

Momentul cel mai bun a fost in 1991. Dupa ce marile puteri au ajuns la un acord privind reducerea armelor nucleare, acele au fost date inapoi, fiind fixate 17 minute inainte de miezul noptii.

Ne puteți urmări și pe Google News