„Un spectacol perfect. Nu am aşteptat degeaba“, se încurajau spectatorii care au înfruntat ploaia îngheţată de la Cluj pentru a urmări concertul.
Reprize de jazz, funk, accente de cabaret sau coruri gospel, demonstraţii de virtuozitate la pian, chitară bas sau percuţie, superhituri, momente coregrafice sau efecte scenografice spectaculoase, primul concert Beyoncé în România, desfăşurat luni, la Cluj, a fost pe măsura aşteptărilor celor care-i cunoşteau stilul şi o „experienţă“ surprinzătoare pentru scepticii care credeau că vor asista la o demonstraţie de forţă în vechiul stil Destiny’s Child.
Spectatorii au răsplătit cu aplauze o artistă care reuşeşte să vândă, printr-o imagine foarte comercială, performan- ţe vocale de excepţie (merite pentru care anul acesta a fost nominalizată la trei categorii la American Music Awards şi a intrat în cursa pentru trofeele MTV).
„Am fost sfătuită să anulez acest spectacol, dar am refuzat categoric“, le-a spus Beyoncé celor aproape zece mii de fani, cu pelerine de ploaie, paltoane şi umbrele, care s-au strâns luni seara pe Stadionul „Ion Moina“ din Cluj. După ce şi-a petrecut întreaga zi într-o rulotă parcată în spatele scenei, un fel de apartament de cinci stele pe roţi, adus special pentru ea din Germania, Beyoncé şi-a salutat cu jumătate de oră întârziere fanii zgribuliţi după câteva ore de aşteptare în frig.
„Sunteţi gata să vă distraţi?“, şi-a lansat ea show-ul, anunţând piesa de deschidere, celebra „Crazy in Love“, un R&B îmbogăţit de funk compus chiar de artistă (în colaborare cu iubitul ei, rapperul Jay-Z) pentru primul său album, „Dangerously in Love“. Costume de fetiţă şi ţinute sexy, de cabaret Un concept „girl power“ uşor diferit de cel promovat de alte branduri feminine celebre, cum ar fi „The Pussycat Dolls“, o scenografie de efect, chiar dacă nu toate TIR-urile cu echipament ale cântăreţei au ajuns la Cluj, coregrafii îndră zneţe şi costume extravagante (asigurate de Tina Knowles, designerul casei de modă americane House of Dereon - dar celebră doar pentru a fi mama cântă- reţei Beyoncé Knowles), au fost ingredientele show-ului prezentat la Cluj.
„Cuiele pe care le-am făcut pe stadion au avut rost. Spectacol perfect. Nu am aş- teptat degeaba“, se încurajau spectatorii, care s-au străduit să refacă, în ciuda ploii, atmosfera unui concert mare. În prima parte a concertului, şi cea mai puţin comercială dintre ele, regina a fost argintie, fie că a apărut pe scenă în rochie lungă de seară, în fustiţe scurte ca de fetiţă sau în costumaţii sexy, de cabaret.
După aplauzele pentru „Freakum Dress“, „Green Light“, o piesă de pe albumul promovat prin acest turneu, „B’Day“, a fost o demonstraţie de virtuozitate atât pentru Beyoncé, cât şi pentru compania de acompaniament Suga Mama, o trupă de muzicieni femei care o însoţesc pe diva texană în turneul „Beyoncé Experience“. Miniconcert pentru nostalgici O serie „Destiny’s Child“ i-a încălzit şi pe nostalgici, care au recunoscut, au aplaudat şi au cântat pe „Independent Woman“, o melodie celebră măcar şi numai pentru că a făcut parte din coloana sonoră a filmului „Charlie’s Angels“, în varianta din 2000, cu Cameron Diaz, Drew Barrymore şi Lucy Liu.
Aplauze şi când s-a făcut trecerea spre „Bootylicious“, cândva numărul 1 în toată lumea, din Statele Unite şi Canada până în Australia şi Marea Britanie, pentru „Bug a Boo“ sau „Say My Name“. Scena şi-a schimbat culorile pe mă- sură ce echipa de dansatori, alt superlativ din seria „Beyoncé Experience“ (Beyoncé a făcut castinguri câteva luni pentru a selecta o echipă coregrafică performantă) puncta rafalele corului ales tot de managementul artistei, de data aceasta din oraşul natal al acesteia, Huston, Texas. „Jumpin’ Jumpin’“, „Soldier“ sau „Survivor“ au închis mixul „retro“, în uralele spectatorilor. Un turneu cu neşansă „B’Day“, întregul material discografic, promovat prin acest turneu, a fost pe gustul publicului încă de la lansare, în 2006, când s-a vândut în peste 500.000 de exemplare încă din prima săptămână şi a staţionat luni în şir pe primele locuri în topul Billboard R&B/Hip-Hop. În ciuda acestor succese şi a aplauzelor primite la Cluj, cântăreaţa pare să fi început însă cu stângul acest segment al turneului mondial „The Beyoncé Experience“.
Ploaia sâcâitoare şi frigul i-au ţinut pe mulţi dintre clujeni ieri-seară în case, deşi le fusese promis un spectacol memorabil. Beyoncé şi-a început turneul sâmbătă seara, în Etiopia, o ţară care-şi sărbătorea astfel 2.000 de ani de existenţă (potrivit calendarului tradiţional) şi tocmai de aceea conservatoare şi încă nu foarte atentă la exportul cultural american.
Deşi au mai văzut, în ultima vreme, concerte „occidentale“, cum ar fi show-ul Black Eyed Peas, care a avut loc în luna septembrie, localnicii rămân reticenţi la muzica vestică. Pentru Beyoncé, scria presa locală, citată de agenţiile internaţionale, s-au strâns totuşi aproape 5.000 de persoane, care au aplaudat-o în permanenţă în cursul celor două ore de spectacol (pentru comparaţie, pe 10 aprilie Beyoncé cânta în faţa a 60.000 de persoane la Tokio).
Pentru cântăreaţa texană în vârstă de 26 de ani urmează o a treia dezamăgire, se pare, având în vedere că cel de-al treilea show al său, care urma să aibă loc la Istanbul pentru a marca aniversarea de o sută de ani a clubului Fenerbahce, a fost anulat după ce 12 soldaţi turci au fost omorâţi de separatiştii kurzi. BEYONCÉ EXPERIENCE Un turneu exotic cu avanpremiera la Moscova Acest segment al turneului mondial „B’Day“, al treilea, a fost precedat de un spectacol „în avanpremieră“ ţinut la Moscova, pe Olimpiski Arena, pe 17 octombrie, şi va trece, după spectacolul de la Cluj, (oferit de Vodafone România şi organizat de Fundaţia Phoenix), prin ţări exotice precum India, Tailanda, Indonesia, China sau Corea. Turneul „B’Day“ a fost lansat în aprilie anul acesta, a trecut prin Statele Unite şi Canada, traversează Europa în luna octombrie, urmând ca în luna noiembrie să treacă prin mai multe ţări din Asia. O ZI LA BUCUREŞTI Beyoncé voia să vadă Casa Poporului După ce şi-a luat rămas-bun de la clujeni, Beyoncé şi stafful ei au urcat în cele două limuzine Audi care îi aduseseră la stadion şi au plecat spre aeroport, iar unul dintre cele trei avioane speciale folosite în acest turneu a transportat echipa direct spre Bucureşti, unde diva texană a fost cazată la Carol Parc Hotel. Deoarece concertul de la Istanbul a fost anulat, managementul artistei oscila între a pleca spre India, pentru concertul de la Bombay, şi a petrece câteva zile la Paris.
În cele din urmă, a decis să mai stea o zi la Bucureş ti, cu atât mai mult cu cât cântăreaţa, care luni a vizitat copiii bolnavi de cancer de la Institutul Oncologic din Cluj, ar fi vrut să vadă Muzeul Satului şi Casa Poporului. Instrumentistele, tehnicienii şi dansatorii, în total 73 de persoane, au rămas la Cluj după concert şi au plecat ieri spre Bucureşti, unde au fost cazaţi la Marriott. Organizatorii au anunţat că artista a părăsit România ieri, la prânz, iar restul staffului a mai rămas o zi la Bucureş ti pentru a pregăti plecarea la Bombay, unde va avea loc următorul concert.