Ion Iliescu, salvat de baronii PSD

Ion Iliescu, salvat de baronii PSD

Ameninţat cu excluderea din PSD, Ion Iliescu a scăpat doar cu un avertisment.

Conducerea socialdemocrată a decis ieri să adopte un armistiţiu temporar pentru a încheia ostilităţile cu „rebelii“ care au sabotat moţiunea de cenzură depusă la adresa guvernului.

„Am decis ca până la alegerile pentru Parlamentul European din 25 noiembrie să reintroducem o perioadă de reflecţie şi un moratoriu pe acest subiect, perioadă în care şi domnul Iliescu va putea să reflecteze dacă doreşte sau nu să fie parte din echipa de conducere a partidului aleasă la congres“, a declarat Mircea Geoană după şedinţă.

Potrivit unor surse din conducerea PSD, acesta nu va renunţa la planul său de a se debarasa de Iliescu. Împotriva excluderii preşedintelui de onoare s-au pronunţ at cei mai mulţi dintre liderii judeţeni ai PSD. Argumentul lor: PSD este în prag de alegeri, excluderea lui Iliescu ar însemna scindarea partidului, fapt ce ar duce la un eşec electoral.

„Nu e nevoie să-şi facă alt partid. Pur şi simplu ne toacă în presă“, şi-au exprimat temerea liderii de filiale. În cazul parlamentarilor Ion Solcanu, Răzvan Theodorescu, Dan Mihalache şi Alin Teodorescu, care au votat împotriva moţiunii, deciziile au fost lăsate în sarcina organizaţiilor din care aceştia fac parte. Geoană ameninţă cu demisia Preşedintele PSD a insistat însă pentru pedepsirea preşedintelui de onoare: „Iliescu m-a jignit!“. Liderii judeţeni i-au dat dreptate, dar nu au marşat la propunerea lui de a-l da afară pe Iliescu. Baronii locali, între care s-au remarcat Marian Vanghelie, Radu Mazăre, Constantin Conţac (Botoşani), Dumitru Buzatu (Vaslui), Ion Vasile (Buzău), Gavril Mârza (Suceava), au făcut practic zid în jurul lui Iliescu.

Unul dintre ei, Mihai Bar de la Bihor, a forţat nota: „Poate ar trebui să-l punem pe Mircea Geoană în discuţie“. Nimeni nu a marşat la această idee. În final, Geoană a avut un discurs dur, punându-le în vedere liderilor judeţeni că este „ultima palmă“ pe care mai acceptă să o primească. „Nu pot încăpea trei săbii în aceeaşi teacă“, a mai spus liderul PSD.

La fel ca şi Geoană, vicepreş edinţii PSD care au susţinut propunerea de eliminare a lui Iliescu au plecat dezamăgiţi de la Braşov. „Mi-e ruşine“, a fost singurul comentariu făcut de clujeanul Vasile Dâncu la gestul de solidarizare a filialelor PSD cu Ion Iliescu. Soluţia clujenilor, propusă de Ioan Rus, a fost aceea ca „Iliescu să fie ignorat şi izolat“. Iliescu plănuieşte debarcarea lui Geoană Intenţia lui Geoană de a-l sancţiona pe Ion Iliescu i-a radicalizat pe susţinătorii acestuia. Senatorul iliescian Şerban Nicolae l-a atacat dur pe Geoană: „Declaraţiile anti- Iliescu sunt declaraţii anti-PSD. A-l exclude pe Ion Iliescu e ca şi cum ai da partidul afară din partid. Astea sunt declaraţii de gâgă politic“, a spus Nicolae într-o declaraţie la Realitatea TV.

Aliaţii lui Iliescu susţin că acesta nu-i va ierta gestul lui Geoană şi nu se va lăsa până nu-l va da jos din fruntea PSD. Împreună cu Năstase, susţin sursele citate, el analizează posibilitatea ca prin intermediul grupurilor parlamentare ale PSD să convoace un congres extraordinar, în care să ceară schimbarea lui Geoană.

Proiectul lui Iliescu nu are foarte mulţi susţinători. Aşa cum şefii de filiale au spus stop scandalului atunci când a venit vorba de excluderea lui Iliescu, tot aşa se opun şi convocării unui congres şi schimbării lui Geoană.

Ne puteți urmări și pe Google News