Explozie întârziată! Iohannis și Orban se împiedică de dușmănia Tăriceanu - Băsescu

Explozie întârziată! Iohannis și Orban se împiedică de dușmănia Tăriceanu - Băsescu

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, luni seară, la Digi24, că este gata să susțină un guvern monocolor, PNL, cu anumite condiții.

Afirmaţia a venit după ce s-a dus la Palatul Cotroceni unde a discutat cu Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Victor Ponta și Eugen Tomac despre situația în care să dea un vot necondiționat pentru formarea noului guvern.

Klaus Iohannis a avut luni consultări, în format restrâns, cu partidele parlamentare. Liberalii și cei de la USR vor merge, marți, la discuții cu șeful statului. Urmează ca tot marți președintele Iohannis să anunțe noul premier desemnat

„O discuție prealabilă anunțului pe care președintele urmează să îl facă mâine (marți -n.r.) în legătură cu premierul desemnat. Sigur că e firesc ca președintele, în calitatea pe care o are și în prerogativele constituționale pe care le cunoaștem, să facă aceste consultări pentru a vedea dacă propunerea pe care dorește să o facă întrunește în final suportul necesar, majoritatea, mai bine spus, necesară pentru a primi votul de învestitură, mă refer la premier, împreună cu echipa lui și programul de guvernare aferent”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu

Ne puteți urmări și pe Google News

În legătură cu fostul preşedinte Traian Băsescu, preşedintele ALDE a spus că parlamentarii formațiunii nu ar vota un Executiv din care să facă parte PMP al lui „Petrov, informatorul Securității”.

„Președintele știe, pentru că am avut consultări săptămâna trecută, și am spus că avem disponibilitatea de a susține un guvern monocolor PNL. Urmează ca lucrurile concrete să le discutăm cu premierul desemnat, pentru că el vine în fața Parlamentului și cere votul. Deci cu el vom discuta hai să spunem condițiile care ne vor permite să dăm votul. Vreau să fiu foarte clar - nu suntem în situația de a da un vot necondiționat. Nu cred că putem de exemplu vota un Guvern care să îl aibă pe Petrov, informatorul Securității, mă refer la Băsescu, pentru că noi credem că rolul lui Băsescu e oriunde, dar nu la guvernare. Am văzut în ultimele zile chiar și intenția celor de la partidul lui Băsescu să intre la guvernare. V-am dat un exemplu de gen de condiții pe care le vom discuta cu prim-ministrul desemnat”, a explicat Tăriceanu.

Tăriceanu a mai spus că este de acord cu un guvern monocolor PNL.

„Trebuie să vină premierul desemnat și să ne spună ce configurație vrea să facă în viitorul guvern, care e structura politică, monocolor sau nu, după aceea care e structura echipei și sigur programul de guvernare, nu în ultimul rând. Așa este normal să avem o discuție cu premierul desemnat. Cred că în săptămâna aceasta e prea devreme să fie votul în plen. O astfel de negoicire cu partidele care ar fi dipuse să susțină guvernul nu se poate pune pe repede înainte. La noi termenul constituțional este extrem de strâns, 10 zile, și nu cred că are rost să îl strângem și mai mult”, a mai spus Tăriceanu

Întrebat dacă i-a lăsat impresia Klaus Iohannis că Ludovic Orban are șanse mari să strângă majoritatea parlamentară necesară, Călin Popescu Tăriceanu a spus:

Despre o eventuală majoritate parlamentară, Tăriceanu a mai spus că unele discuţii avute cu Iohannis nu sunt publice

„Discuțiile pe care le-am avut nu sunt publice și nu cred că e corect să fac eu aprecieri, mai ales că am discuta pe baza de impresii și nu vreau să fac impresii discuții. Nu știu dacă are Orban majoritate, pentru că nu știu conținutul discuțiilor între Victor Ponta și Klaus Iohannis. Nu știu USR ce va hotărî, pentru că am înțeles că sunt în chinurile facerii acum. De asemenea, mai este și UDMR”, a spus preşedintele ALDE.