Florian Bichir: "Dezinteresul arătat de autorităţile române, ca să nu-i spun nesimţirea, e deja o axiomă. Şi trist este că nimănui nu-i crapă obrazul de ruşine".
În timp ce pe malurile Dâmboviţei politicienii se certau de mama focului cine să facă guvernul, la Paris a avut loc Conferinţa de arheologie preventivă, organizată de Consiliul Europei. Lume bună, parlamentari europeni, discuţii serioase. S-a pus în discuţie felul în care dezvoltarea urbană şi industrială afectează patrimoniul cultural şi arheologic. Există două moduri de arheologie actuală, în afară de cea clasică: cea preventivă şi cea de salvare. Mai pe româneşte, dacă pe un teren urmează să se construiască ceva, are loc o arheologie preventivă. Vin specialiştii şi cercetează vestigiile pentru a le conserva sau, după caz, a le proteja. În cazul în care lucrările au început, arheologia se numeşte de salvare. Pe occidentali îi interesează care este zestrea lor, care le sunt rădăcinile şi chiar îşi protejează istoria. Cu această ocazie am aflat - fie-mi iertată ignoranţa - că România figurează cu doar câteva monumente în patrimoniul universal: Delta Dunării, satele fortificate din Transilvania, Mănăstirea Horezu, bisericile din Moldova, forţăreţele dace din Orăştie, cetatea Sighişoarei şi bisericile de lemn din Maramureş. Atât şi nimic mai mult!
Discuţiile au fost interesante pentru că ne privesc în mod direct. Mai ales că, după decembrie 1989, în România se construieşte cu furie, sunt dărâmate monumente istorice, situri arheologice de valoare inestimabilă sunt rase de pe faţa pământului. Anul trecut, un francez a distrus cu buldozerul cel mai important complex monahal paleocreş- tin din nordul Dobrogei. Mai exact, în localitatea tulceană Slava Rusă, singurul complex monahal paleocreştin descoperit până în prezent în nordul Dobrogei a fost distrus cu buldozerele din ordinul unui acţionar francez. Complexul monahal era inclus pe Lista Monumentelor Istorice în categoria A, adică monumente de importanţă naţională. Şi nimeni nu a mişcat un deget. Astfel de fapte abominabile se petrec aproape zilnic, sub privirile noastre inconştiente.
Ei bine, la această conferinţă, autorităţile române au fost inexistente, deşi fuseseră invitate. Mircea Angelescu, director în Ministerul Culturii, „s-a dat lovit“, dar măcar a trimis un text. A onorat însă dezbaterea o cucoană de la Ambasada României, care a privit absentă tot ce se întâmplă şi a citit ziare franţuzeşti, afişând o mutră sictirită. Ne-au salvat însă trei istorici: Paul Damian, Corina Borş şi Mihaela Simion, de la Muzeul Naţional de Istorie, care au pus întrebări pertinente şi astfel ne-am mai spălat obrazul. În rest, absenţă totală. Au putut însă veni Nick Stepherd de la Oxford Arheology Unit, Friedrich Luth de la Roman-Germanic Comimision, baroneasa Gloria Hooper, membru al Casei Lorzilor, senatorul Jacques Legendre, Jean-Paul Jacob, preşedintele Institutului Naţional de Cercetare a Arheologiei Preventive etc.
Dezinteresul arătat de autorităţile române, ca să nu-i spun nesimţirea, e deja o axiomă. Şi trist este că nimănui nu-i crapă obrazul de ruşine. Ăsta-i românul din ziua de azi: calcă totul în picioare, îşi vinde şi istoria la tarabă; asta dacă nu o distruge.
Recomandările noastre
