Să presupunem că PSD şi PDL cad de acord asupra unei coaliţii guvernamentale.
Cui îi va fi de folos? Desigur liderilor PSD din teritoriu. Imaginea emblematică a acestor negocieri este cea proiectată de Liviu Dragnea în direct, luni seara târziu, după o cină la Marriott. Întrebat ce condiţii pune PSD pentru a guverna cu PDL, domnul Dragnea a răspuns: „garanţii că ne vom putea îndeplini promisiunile faţă de alegători“ şi totodată „să se termine cu dosarele care se tot deschid şi se tot închid“. Cu alte cuvinte, bani de la buget şi imunitate în faţa legii. Acestea sunt adevăratele condiţii, şi în această cheie trebuie citite toate evoluţiile politice din aceste zile şi din cele ce vor urma. Iar PDL nu face excepţie de la acest raţionament, acceptând inacceptabilul de dragul accesului la resurse. Să nu ştie Emil Boc şi colegii săi că PSD nu va fi niciodată un aliat al PDL, ci doar un participant la utilizarea fondurilor publice, care mai vrea şi imunitate în faţa legii pentru că este lăsat să se înfrupte din buget? Electoratul PDL este în acest moment mut de uimire şi aşteaptă să vadă cât va ceda partidul de dragul guvernării: dacă va abandona lupta pentru o justiţie independentă şi combaterea corupţiei şi, pe de altă parte, dacă va accepta ca banii de la buget să nu fie împărţiţi după criterii de interes public, în mod echitabil şi mai ales transparent. Nimeni nu a vorbit până acum despre aceste două teme, semn că ele sunt de fapt cele care se negociază. Restul este literatură proastă, inclusiv invocarea crizei economice pentru a justifica absolut orice compromis.
Chiar dacă, în mod miraculos, s-ar ajunge la o soluţie acceptabilă, PDL rămâne cu perspectiva inconfortabilă a destrămării acestei coaliţii nefireşti în preajma alegerilor prezidenţiale, căci niciun PSD-ist nu-l agreează pe preşedinte şi toţi speră să-l înfrângă la urne cu ajutorul unui candidat independent, după modelul lui Sorin Oprescu. Noul preşedinte ar desemna un premier PSD-ist eliminând PDL printr-o moţiune de cenzură votată de PSD şi PNL. Nu degeaba le spunea Dinu Patriciu liberalilor că istoria se scrie încet. Doar pentru că realizarea acestui scenariu depinde de prea multe necunoscute, baronii pragmatici din PSD au votat luni să păstreze vrabia din mână şi să amâne tranzacţia cu cioara de pe gard. Dacă însă acest scenariu se va realiza, ceea ce nu este exclus, atunci PDL va constata că a contribuit indirect la finanţarea înlăturării lui Traian Băsescu.
Oricât ar părea de ciudat, un guvern minoritar constituit în jurul PDL era o variantă mult mai onorabilă, care a avut partizani în PDL şi putea fi realizată dacă unii lideri PDL nu aveau relaţii cordiale cu PSD-iştii. Renunţând la singura soluţie morală şi îndreptându-se către o coaliţie cu PSD ca mielul la tăiere (aceasta era expresia de pe chipul lui Emil Boc), PDL va fi obligat la compromisuri care-i vor îndepărta în mod iremediabil electoratul. Alegătorii PDL, care pe 30 noiembrie au dat implicit un vot anti-PSD, definesc probabil altfel decât domnul Boc „compromisul raţional“, iar cei mai mulţi probabil că nici nu sunt adepţii compromisului.
Cu cât se apropie mai mult de o formulă de guvernare, cu atât mai mult se îndepărtează PDL de electoratul propriu, luând calea bătătorită a politicienilor care se închid într-un univers al tranzacţiilor obscure, din care scot capul o dată la patru ani şi cer ajutorul alegătorilor. Data viitoare când vor ieşi din capsula lor spaţială şi vor privi spre electorat, s-ar putea însă să nu mai găsească pe nimeni dispus să le acorde credit. Doar politicienii acceptă senini trădarea, nu şi alegătorii.
Recomandările noastre
