Furios pe reacţia publicului la Steaua - Fiorentina, tatăl "Briliantului" îi cere fiului său să refuze convocările la meciurile din Ghencea.
Steaua a pierdut miercuri seară, pe teren propriu, în faţa italienilor de la Fiorentina, scor 0-1, în ultimul meci din Grupa F a Ligii Campionilor. Pentru cei aproximativ 20.000 de spectatori prezenţi în tribune, meciul a fost lăsat în plan secund şi doar pretextul unei noi răfuieli cu patronul Gigi Becali, dar şi cu Adi Mutu, conaţionalul care joacă la Fiorentina. O sumedenie de bannere cu trimitere la problemele pe care „Briliantul“ le-a avut cu drogurile şi un potop de înjurături au fost „dedicaţiile“ steliştilor.
După meci, Adrian Mutu s-a arătat „invidios“ că Gigi Becali a fost contestat mult mai vehement decât el. Spiridon Mutu, tatăl internaţionalului român, n-a venit în Ghencea fiindcă n-a dorit să asculte „live“ recitalul contra fiului său. Într-un interviu pentru publicaţia locală „Societatea argeşeană“, Mutu senior i-a desfiinţat ieri pe suporterii Stelei şi pe Gigi Becali.
„Cum e turcu’, şi pistolul!“
„Am mai spus că Fiorentina se va califica şi aşa a fost! Meciul nu a fost unul grozav. Steaua a arătat ca o echipă impotentă, iar Fiorentina a jucat cu prudenţă. Adi nu a avut o evoluţie prin care să rupă gura târgului, dar a fost în nota echipei. Sunt revoltat de ceea ce s-a petrecut în tribune!“, s-a ambalat Spiridon. „Dumnezeu i-a pedepsit pe fanii Stelei. Scursurile societăţii au defulat. În troaca din Ghencea, lăturile au fost la ele acasă. Dar, vorba proverbului, «Cum e turcu’, şi pistolul». Dacă patronul Stelei a spus că e bine ca Adi să fie fluierat, supuşii s-au conformat! E bine că Adrian nu s-a enervat la acele emanaţii ale inculţilor şi huliganilor din Ghencea. Mi s-a făcut greaţă când am văzut acele mesaje. Îl sfătuiesc pe Adi să boicoteze convocările la naţională la meciurile pe care tricolorii le vor disputa în Ghencea. Să vină la naţională, pentru că este echipa cea mai importantă, dar pe oricare alt stadion în afară de cel din Ghencea“, a declarat revoltat, în „Societatea argeşeană“, Spiridon Mutu.
Spiridon Mutu, tatăl lui Adrian Mutu, după meciul Steaua - Fiorentina: " Scursurile societăţii au defulat. În troaca din Ghencea, lăturile au fost la ele acasă. Adi să vină la naţională, pentru că e echipa cea mai importantă, dar pe oricare alt stadion în afara celui din Ghencea. "
STEAUA INTRĂ ÎN MERCATO
Pleacă Semedo şi Rada, vine N’Doye
Fanii Stelei au fost la un pas să provoace miercuri întreruperea partidei cu Fiorentina. Răsculaţii au aprins torţe şi au detonat mai multe petarde pe care le-au aruncat în teren, iar arbitrul Luis Medina Cantalejo a oprit de două ori meciul câte o jumătate de minut. Imediat, s-a anunţat că partida va fi oprită la prima abatere, iar fanii, chiar dacă au mai aprins torţe, n-au mai aruncat niciuna în teren.
Sancţiunile pe care le va primi Steaua depind de raportul trimisului UEFA. „Observatorul a fost un englez şi se ştie că ăştia sunt mai chiţibuşari. Steliştii nu vor scăpa uşor, mai ales că au antecedente. Există o scară a sancţiunilor şi nu se sare peste trepte aşa uşor. Steaua riscă foarte mult din cauza obiectelor aruncate în teren. E posibil să primească o amendă consistentă sau suspendarea terenului, dar nu cred că vor fi excluşi din cupele europene“, ne-a declarat ieri expertul Cristian Bivolaru.
Dorinel, pus la zid
Dorinel Munteanu a aflat după meciul cu Fiorentina ce înseamnă să intri în gura patronului. „Îl regret pe Marius Lăcătuş. Era mai bine cu el. Ce dacă se supără Dorinel? Nu mă interesează. Dorinel mai are patru-cinci meciuri să-mi demonstreze că e antrenor. Să comande acasă la el!“, a tunat Becali. „Dacă echipa nu joacă, îl chem pe Lăcătuş s-o salveze“, a încheiat acesta.
Latifundiarul a anunţat aseară că l-a achiziţionat pe senegalezul Ousmane N’Doye, de la FC Vaslui, unde au fost trimişi la schimb Antonio Semedo şi Ionuţ Rada.
LIGA CAMPIONILOR
STEAUA - FIORENTINA . . . . . 0-1
Marcator: Gilardino (66)
STEAUA: Zapata 5 - Golanski 3, E. Baciu 5, Rădoi 5, P. Marin 5 - Ov. Petre 4, Tiago 4 (88, Pleşan) - Nicoliţă 5, D. Moreno 4, Toja 4 - Semedo 4 (56, Lovin 4). Antrenor: Dorinel Munteanu.
FIORENTINA: Frey 5 - Zauri 5, Gamberini 5, Kroldrup 5, Vargas 6 - Donadel 5, F. Melo 5, Montolivo 5 (90+1, Masi) - Santana 6 (78, Almiron), Gilardino 7 (84, Osvaldo), Mutu 6. Antrenor: Cesare Prandelli.
Stadion: „Steaua“; Spectatori: 20.000; Eliminat: Golanski (72); Arbitri: M. Cantalejo 6 - J. Guadamaro 6, L. Perez 6 (toţi din Spania)