Sărăcia afectează activitatea cerebrală a copiilor

Sărăcia afectează activitatea cerebrală a copiilor

La această concluzie a ajuns o echipă de cercetători de la Universitatea Berkley din California, informează presa britanică de specialitate, preluată de RTV.

Potrivit rezultatelor studiului, copiii săraci au o activitate cerebrală mai scăzută şi dificultăţi în activităţile creative, în comparaţie cu cei care provin din familii înstărite.

Cercetătorii de la Universitatea Berkley au analizat activitatea cerebrală a 26 de copii, de nouă şi zece ani. Aceştia au fost puşi să îndeplinească sarcini simple, precum vizionarea unei secvenţe cu triunghiuri şi apăsarea unui buton atunci când apare un triunghi strâmb. Activitatea cerebrală a copiilor a fost măsurată folosind un electroencefalograf, iar rezultatele au arătat că activitatea cerebrală a unui copil sărac se aseamănă cu cea a unei persoane cu leziuni în urma unui atac cerebral.

Acest studiu este primul care măsoară în mod direct activitatea cerebrală în condiţii de activitate normale.

Ne puteți urmări și pe Google News