COPII CUMINŢI. Un băieţel din Iaşi i-a trimis lui Moş Crăciun o scrisoare în care nu a cerut niciun cadou pentru el sau familia lui. Copilul doar i-a urat Moşului "Sărbători fericite!".
„Am cinci ani, nu am surioare, am jucării sute şi îi iubesc pe tăticul şi pe mămica“, aşa ar rezuma Antonio Poroşnicu povestea vieţii lui pentru cei care nu îl cunosc. „I-am scris lui Moş Crăciun o scrisoare şi i-am desenat şi lui multe buline roşii, scrisoarea trebuie să ajungă la el, i-am dat-o lui mămica să o trimită“, arată Antonio. Spre deosebire de alţi copii, prichindelul ieşean nu a cerut vreun cadou de la Moş Crăciun. I-a scris scurt şi cuprinzător: „Antonio, 5 ani. Crăciun Fericit!“.
Lumea, împărţită în două: urâţi şi frumoşi
Pentru Antonio, lumea asta este foarte simplă, împărţită în „urâţi“ şi în „frumoşi“, personaje în compania cărora petrece ore în şir fără ca altceva din exterior să-i poată capta interesul. Dacă la personajele din propriul parc de joacă ar mai schimba câte ceva, Antonio se declară mulţumit de adulţii din jurul lui. „Îmi place totul la oamenii mari, nu vreau să schimb nimic“, susţine Antonio.
Domeniul lui forte e familia personajelor. „Unele personaje mi le închipui, altele nu. Îmi plac toţi urâţii: monştrii, vârcolacii, Iron Man, Jack Sparrow, Halk, King-Kong, Tirex, Power Ranger, mamutul. Am şi jucării de-alea frumoase care îmi plac: Spiderman, Batman, Donkey, Pantera Roz, Fiona. Aş vrea să am un ceas care să mă transforme în extraterestru amuzant, să călătoresc prin timp sau să fiu un vârcolac, să mă urc pe munţi şi să mănânc şerpi. Aş mai vrea să am un elefant, un câine turbat şi o panteră cuminte“, povesteşte senin Antonio.
Copilul are însă şi dorinţe mai realiste: „Mi-ar plăcea să stau mai puţin la desen şi să primesc la grădiniţă buline roşii şi buline de toate culorile, mai puţin negre. Am anul acesta puţine buline negre luate, am fost cuminte“, încheie micuţul.
În braţe cu Albă-ca-Zăpada
Deşi este abia la grădiniţă, în grupa mijlocie, micuţul ieşean are deja întocmită o listă cu marile lui iubiri. În ani, i-au furat inima în special colege de grădiniţă, excepţia fiind viitoarea lui mătuşă. „Prima a fost Karina, care este cât mine, apoi Romina, Mihaela lui unchiu şi Carla. Pe altele nu le mai ştiu. Acum nu mai iubesc pe nimeni“, relatează îmbujorat Antonio.
Jucăriile sunt însă slăbiciunea lui cea mare, ele îi reţin toată atenţia. Cum este luna cadourilor, micuţul i-a dăruit mămicii sale două jucării pe care le-a împachetat cu grijă în staniol, jucării pe care aceasta i le-a cumpărat când era el mic. „Nu mă plictisesc de jucăriile mele, le stric doar pe cele care nu îmi plac. Pe prinţ l-am aruncat prin casă după ce l-am dezbrăcat pentru că nu îl iubeam“, povesteşte micuţul cavaler din Iaşi. De povestea cu prinţul îşi aminteşte amuzată şi mama lui Antonio. „A fost o adevărată problemă atunci. Era gelos pe prinţ, nu voia să-l mai vadă în faţa ochilor, l-a aruncat sub pat. Dormea în fiecare seară cu Albă-ca-Zăpada în braţe, nu se putea altfel cu el“, precizează Gianina Poroşnicu. "Aş vrea să am un ceas care să mă transforme în extraterestru amuzant, să călătoresc prin timp sau să fiu un vârcolac.", Antonio Poroşnicu
Recomandările noastre
