Alocaţiile pentru copii, majorate după calendarul lui Tăriceanu
- Adam Popescu
- 28 noiembrie 2008, 04:30
Pe ultima sută de metri, guvernul a rezolvat şi problema mamelor carieriste, care-şi vor putea încasa indemnizaţiile de 85% din venit încă din decembrie.
Mămicile care sunt în concediu de creştere a copilului îşi vor primi indemnizaţia de 85% din venituri încă din luna decembrie. Acest lucru se va putea întâmpla, conform noii legi aprobate de parlament şi promulgate de preşedintele Traian Băsescu, imediat ce normele metodologice vor fi publicate în Monitorul Oficial. Potrivit ministrului muncii, Mariana Câmpeanu, termenul este până la jumătatea lunii decembrie.
Pe lângă problema indemnizaţiilor pentru mame, reprezentanta executivului a atins, în conferinţa de presă organizată ieri, cu două zile înainte de alegeri, şi subiecte legate de pensii şi şomaj, pe fondul „cifrelor alarmante din ultima perioadă“.
Sarcinile „legate“, plătite la fel
Theodora Bertzi, secretar de stat în Departamentul de asistenţă socială şi politici familiale, a spus că potrivit Legii 275/2008 privind indemnizaţia de 85% din venituri, acordată mamelor, vor fi luate în calcul toate veniturile impozabile: cele provenite din salariu, activităţi independente, comerciale, liberale, venituri asimilate salariilor, dar şi cele din activităţi agricole.
Bertzi a anunţat că, odată cu intrarea în activitate a Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale, din această lună, mămicile care iau deja indemnizaţia pentru creşterea copilului se pot duce la sediile judeţene ale Agenţiei şi pot primi, în loc de 600 de lei, 85% din venituri, „dacă noua lege le avantajează“. Cele care urmează să intre în concediu de maternitate se pot duce cu cererea la primăria de care aparţin.
În cazul mămicilor care „au legat două sarcini“ şi au un copil mai mare de 2 ani şi unul mai mic, cuantumul indemnizaţiei pentru al doilea copil va fi de 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni de dinainte de naşterea primului copil.
Ca să mergeţi liniştiţi la vot
Pe de altă parte, Câmpeanu a ţinut să-i liniştească şi pe cei 5.500.000 de pensionari, asigurându-i că îşi vor primi banii indiferent de guvernare.
Nici numărul de şomeri aşteptat pentru la anul nu pare să depăşească puterile Ministerului Muncii. Astfel, cei aproximativ 34.400 de şomeri estimaţi că vor fi până în aprilie 2009, alături de cei aproximativ 50.000 de români aşteptaţi să se întoarcă din Spania şi din Italia, nu vor rămâne în afara sistemului. Mai mult, ministrul muncii spune că există locuri de muncă disponibile în toată ţara, iar primarii vor putea cere bani pentru a plăti salarii celor care prestează munci în folosul comunităţii, tocmai pentru a-i scoate din evidenţele Agenţiilor de Ocupare a Forţei de Muncă. Câmpeanu a mai spus că o altă măsură luată de minister a fost stimularea angajatorilor cu 1.000 de euro, pentru fiecare persoană nou încadrată în muncă.
Următoarele cifre privind evoluţia şomajului vor apărea săptămâna viitoare, după centralizarea ultimelor date de la angajatori.