ILUMINARE. Regele pop Michael Jackson s-a convertit la islamism, schimbându-şi numele în Mikaeel, potrivit tabloidului "The Sun".
Superstarul, în vârstă de 50 de ani, ar fi jurat credinţă Coranului într-o ceremonie desfăşurată în casa unui prieten din Los Angeles. Cântăreţul, crescut în religia „Martorilor lui Iehova“, ar fi respins numele de Mustafa, propus iniţial de prietenul său, Yusuf Islam - numele cântăreţului britanic Cat Stevens, convertit şi el la islamism.
Săptămâna aceasta, Jackson se va prezenta în persoană în faţa unui tribunal din Londra, în procesul intentat de protectorul său, şeicul Abdullah Al-Khalif din Bahrein.
Acesta îi cere cântăreţului să îi returneze suma de 7 milioane de dolari, achitată ca avans pentru un nou album şi o autobiografie. Avocatul lui Jackson va argumenta, potrivit unei surse, că banii au fost numai „un dar“.