Cu metroul spre mare | VIDEO

Cu metroul spre mare | VIDEO

Bucureştenii vor avea, începând de mâine, un nou tronson de metrou, care le va oferi o cale de acces subterană spre autostrada care duce la mare. Noua linie de metrou, între staţiile Nicolae Grigorescu 2 şi Linia de Centură, a fost inaugurată astăzi, după 19 ani de lucrări.

Tronsonul cuprinde patru noi staţii - Nicolae Grigorescu 2, 1 Decembrie 1918, Policolor şi Linia de Centură- şi se întinde pe o distanţă de 4,75 de kilometri. Pentru început, pe noua linie vor fi folosite trenuri vechi, care vor ajunge în staţii la un interval de zece minute.

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a afirmat că autorităţile au cheltuit aproximativ 145 de milioane de euro în cei 19 ani de lucrări de construcţie.

"Investiţia din 1989 şi până în prezent se ridică la 145 de milioane de euro, din care 23 de milioane reprezintă un credit primit de la Banca Europeană de Investiţii, restul fondurilor provenind de la bugetul de stat", a precizat Orban. Metrou direct între Industriilor şi Linia de Centură

Directorul general al Metrorex, Gabriel Mocanu, a subliniat că, de vara viitoare, metroul va circula direct între magistralele Industriilor şi Linia de Centură.

"Spre sfârşitul primului semestru al anului viitor se va putea circula direct între Industriilor şi Linia de Centură, fără a fi necesară schimbarea trenului la staţia Nicolae Grigorescu", a spus Mocanu, care a participat la inaugurarea oficială a tronsonului Nicolae Grigorescu - Linia de Centură.

Directorul Metrorex a adăugat că, în prezent, circulaţia pe noul tronson se desfăşoară pe un singur fir, deoarece tunelele au fost inundate, dar a asigurat că situaţia se va remedia în câteva luni.

"În prima parte a anului viitor, trenurile vor circula între Nicolae Grigorescu şi 1 Decembrie 1918 pe două fire", a subliniat  Mocanu.

Prin deschiderea noului tronson, Metrorex speră să reducă gradul de aglomerare al metroului bucureştean şi să ofere o metodă fiabilă de transport către linia de centură a Capitalei şi către autostrada A2. Potrivit datelor Metrorex, aproape 1,7 milioane de călători au folosit metroul în 2007. Staţii moderne

Cele patru noi staţii ale metroului bucureştean sunt viu colorate, pereţii fiind acoperiţi cu panouri bilaminate (trespa). Nicolae Grigorescu 2, cea mai îngustă dintre cele patru staţii, este verde cu portocaliu, în timp ce 1 Decembrie 1918, cu intrarea situată la intersecţia bulervardului cu acelaşi nume şi Bulevardul Theodor Pallady, este colorată în galben deschis, portocaliu şi alb.

Policolor adună culorile din celelalte staţii, fiind învelită cu panouri verzi, albastre, galbene şi crem, în timp ce ultima staţie, Linia de Centură, este colorată în galben închis.

Toate staţiile sunt echipate cu ceasuri, care vor arăta în cât timp vine următorul tren, şi nu timpul scurs de la ultima plecare, călătorii fiind informaţi şi dacă există întârzieri. De asemenea, staţiile de pe noul tronson cuprind şi grupuri sanitare publice şi unele special amenajate pentru persoanele cu handicap. Licitaţii în desfăşurare pentru tronsonul Drumul Taberei - Universitate

Potrivit ministrului Transporturilor, Metrorex va construi o nouă magistrală (M5), care va lega Drumul Taberei de centrul Bucureştiului şi de cartierul Pantelimon.

Ludovic Orban a anunţat, astăzi, că licitaţia pentru proiectarea şi execuţia tronsonului de metrou Drumul Taberei - Universtate, parte din magistrala 5, este în desfăşurare. Linia, cu o lungime de 6,1 kilometri, va costa aproximativ 320 de milioane de euro, sumă care cuprinde şi contractul de consultanţă, şi ar trebui finalizată în trei ani.

Mai mult, ministrul a declarat că anul viitor va fi finalizat tronsonul 1 Mai - Zarea şi vor debuta lucrările pentru linia Zarea - Laromet.

Ne puteți urmări și pe Google News