"Dalmaţienii" care vor în Parlament(II)

"Dalmaţienii" care vor în Parlament(II)

Trei organizaţii neguvernamentale au realizat lista candidaţilor incompatibili cu funcţia de parlamentar. "Acţiunea pentru un vot uninominal curat" oferă alegătorilor ocazia de a vota în deplină cunoştinţă de cauză. Evz.ro vă prezintă câteva nume importante, împreună cu motivele pentru care au fost incluse pe lista "pătaţilor".

PARTEA A II-A

Georgiu Gingăraş

Fost ministru al Tineretului şi Sportului în prima parte a mandatului de premier al lui Adrian Năstase, Gingăraş a primit o locuinţă de la RAAPPS, PE e care nu a eliberat-o nici în prezent. Gingăraş a declarat că va părăsi locuinţa numai după ce fiica lui îşi va termina studiile. Pretinde despăgubiri pentru mobila pe care a cumpărat-o (locuinţa fiind goală la primire).

Bogdan Niculescu Duvăz

În 2002, după ce a părăsit PD pentru a intra în PSD, Duvăz a fost acuzat de presa naţională că a tras sfori ca o benzinărie obscură să fie vîndută către Petrom (pe atunci, societate de stat)cu o sumă de aproape 12 ori mai mare decît valoarea de piaţă. Duvăz a negat acuzaţiile, dar în 2004 s-a asociat, într-o firmă cu sediul în Constanţa, tocmai cu proprietarul acelei benzinării.

Cristian Boureanu

Anchetat de DNA în afacerea “Loteria”(conform procurorilor, în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al Loteriei, Boureanu ar fi semnat acte care au dus la prejudicierea societăţii de stat) şi suspectat că şi-ar folosi influenţa politică pentru a achiziţiona terenuri retrocedate foştilor proprietari la preţuri subevaluate.  

Gheorghe Davidescu

Traseist politic: ApR, PNL, acum PD-L.

Viorel Hrebenciuc

Cînd Hrebenciuc era demnitar guvernamental, a fost consacrat termenul de „suveică”, definind mai multe firme cu acelaşi profil care lucrau pentru acelaşi acţionariat la limite ce reduceau la maximu, impozitul. Viorel Hrebenciuc apare, personal, într-o singură societate, dar co-acţionarii de aici sînt nume grele şi controversate (cum ar fi Dan Matei Agathon). Unul dintre asociaţii băcăuani mai deţine şi alte firme, implicate în prejudicierea RAFO Oneşti.Porecla „guzganul rozaliu” i se trage de pe urma scandalului Adevărul, care l-a plasat în asocieri comerciale alături de controversatul om de afaceri iordanian Fathi Taher. şi, deşi este acuzat că ar fi adus „mafia arăbească” în Guvern, nu a făcut-o pe filiera Taher, ci prin Kemal Kader, Zaher Iskandarani şi Omar Hayssam. A fost cercetat de DNA pentru trafic de influenţă.

Iulian Iancu

Fost secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului în mandatul 2000-2004, în prezent deputat de Neamţ, a fost acuzat că a căpuşat companiile de stat din domeniul gazului prin intermediul unei firmei romîno-germane la care era asociată soacra deputatului PSD nemţean. În perioada acţionariatului soacrei, parlamentarul a deţinut funcţii influente.

Tudor Chiuariu

Cercetat de DNA pentru că a promovat o hotărâre de guvern privind înstrăinarea la preţ subevaluat a unui teren al Poştei Române.

Liviu Constantin Conţac

Fostul director al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DDP) a devenit celebru datorită relaţiei de serviciu pe care a avut-o cu tatăl său, Constantin Conţac, preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani. În august 2004, cei doi au lucrat în familie la CJ, tatăl era şef, iar fiul era subordonat, conducînd DDP. Astfel, toate licitaţiile organizate de DDP Botoşani au fost câştigate de o singură firmă, care subcontracta lucrările către o alta firmă la care era acţionar chiar preşedintele CJ. Prejudiciul adus statului de către cei doi se ridică, potrivit DNA, la 200 miliarde de lei vechi.

Cristian Rizea

A fost subiectul unei anchete în cazul unei deturnări de fonduri europene, demarată după o sesizare a Directoratului pentru Tineret al Comisiei Europene pentru justificarea unor cheltuieli din perioada 2000 – 2001, când era directorul ANSIT- agenţie guvernamentală pentru sprijinirea tineretului.

Elena Udrea

Fostul consilier prezidenţial şi soţia omului de afaceri Dorin Cocoş, s-a îmbogăţit, anul trecut, cu peste 33 miliarde lei vechi. În declaraţia de avere, Elena Udrea declară că şi-a rotunjit veniturile din dividende şi asistenţă juridică. În declaraţia de avere nu apare vreun câştig obţinut ca urmare a prestaţiei de la Cotroceni. Averea ei se compune şi din trei terenuri intravilane, dintre care două, pe numele soţului, două apartamente şi două vile, două automobile Mercedes, un Porsche şi un Audi. Ea mai este proprietară a două hoteluri şi a 15 spaţii comerciale, iar valoarea bijuteriilor achiziţionate în ultimii zece ani se ridică la două miliarde lei. Elena Udrea a avut contracte de asistenţă juridică cu instituţiipublice (RAAPPS).

Citiţi şi "Elena Udrea, vulpea politicii româneşti"

Silviu Prigoană

Om de afaceri, proprietar al societăţii Rosal Grup. Societatea are contracte de servicii cu primările de sector ale Bucureştiului. Presa acuză contractele de conflict de interese, în special la Primăria sectorului 3, unde Prigoană a câştigat mai multe licitaţii.

Alexandru Ciocâlteu

A migrat spre PD-L plecînd la PNţ-CD cu un popas la PRM, după o scurtă oprire în PNL.

Dănuţ Liga

Migrează de la PD la PRM şi apoi la PC, înainte de a reveni la PD-L.

Emanuel Onoriu

Fiul cuplului Gabi Luncă şi Ion Onoriu a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru că a accidentat cu maşina trei persoane, dintre care două au decedat, pe trecerea de pietoni.

George Becali

A devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din Romånia din afaceri imobiliare controversate. Unul dintre cazurile cele mai cunoscute este schimbul de terenuri pe care l-a făcut cu Ministerul Apărării, în urma căruia a obţinut importante suprafeţe în zona de nord a capitalei. DNA a început urmărirea penală a lui Becali, pentru de dare de mită. Mai recent, Becali este urmărit penal şi pentru alte infracţiuni, conexe calităţii sale de finanţator al echipei de fotbal Steaua.

Bogdan Olteanu

Preşedintele Camerei Deputaţilor a încasat peste 1,4 miliarde de lei vechi din participarea la şedinţele comisiilor de privatizare ale BCR şi CEC. Conform Academiei Caţavencu, Olteanu a concesionat în 2006 2.000 de metri pătraţi de la Parohia Ghermăneşti, Snagov, cu 1,5 euro pe metru pătrat. Terenul în zonă costă 500 de euro/metru pătrat. Dacă ar fi cumpărat terenul, Olteanu ar fi dat cel puţin un milion de euro, aşa plăteşte 3.000 de euro pe an.

Ludovic Orban

În perioada mandatului său la Ministerul Transporturilor, o societate de construcţii, Romstrade, s-a detaşat ca marele beneficiar al contractelor cu instituţii dependente de minister. costurile pentru reparaţia pistei aeroportului Băneasa au sărit de la 18 milioane de euro, la achiziţie, la 61 de milioane, la finalul executării. Ministrul a avut în urmă cu 3 ani un accident de maşină - s-a tamponat cu un tramvai. Maşina pe care o conducea Orban atunci era proprietatea patronului Romstrade, Nelu Iordache. Orban are la dipoziţie 3 maşini de lux de la minister, deşi prin lege are dreptul doar la una. Anul trecut a comis un accident de circulaţie cu mari rezonanţe în presă.

Marius Marinescu

Averea senatorului a intrat în verificarea Agenţiei Naţionale de Integritate. Marinescu deţine bani şi proprietăţi a căror valoare totală depăşeşte un milion de euro.

Doru Giugula

Fost ofiţer de Securitate (ofiţer USLA) şi fost prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru integritate al PSD. În calitate de consilier municipal al Capitalei, a fost activ în încercarea de a bloca implementarea unui proiect de restructurare a traficului în perioada 2000-2004.

Ovidiu Tiberiu Muşetescu

Fost şef a APAPS, a gestionat procesul privatizării activelor statului într-un mod care i-a atras numeroase acuzaţii de corupţie.  Unul dintre cazurile semnalate este legat de privatizarea SC Roman SA, al cărei beneficiar a fost omul de afaceri Ioan Neculaie. Cazul a făcut obiectul unei anchete DNA Braşov.

Sergiu Andon

Deputat PC, preşedinte al comisiei juridice din Camera Deputaţilor, îl apără pe Dan Voiculescu, preşedintele onorific al PC, în procesul contra CNSAS. Este acuzat, în presă, de incompatibilitate, pentru că legea nu ar permite parlamentarilor avocaţi să pledeze într-o asemenea circumstanţă. A atacat legea CNSAS la Curtea Constituţională, acţiune care a pus CNSAS în pericol de a-şi înceta activitatea.

Corneliu Ciontu

A migrat de la PRM la PC, trecînd prin PNG.

Aurelia Vasile

Deputat PSD cu două mandate în Camera Deputaţilor, a beneficiat de o vilă construită de ANL pe care nu a declarat-o în declaraţia de avere decât anul acesta, deşi a contractat-o din 2003.

Marian Cătălin Predoiu

Ministru al Justiţiei, candidat PNL în Colegiul 5 Buzău. Împotriva lui Predoiu există o plîngere penală formulată de unul dintre acţionarii fostei Bănci Internaţionale a Religiilor. Capetele de acuzare sunt: abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, trafic de influenţă, înşelăciune, conflict de interese. În acest dosar, numele lui Predoiu este asociat cu cel al socrului său, Cătălin Zanfirescu, implicat în falimentarea BIR. Acesta din urmă a fost scos de sub urmărire penală imediat ce Predoiu a devenit ministrul Justiţiei.

Cezar Florin Preda

Este şeful Comisiei parlamentare de control al SIE şi totodată ‘controlorul’ din umbră al grupului de firme RER Romånia SRL cel mai mare ‘gunoier’ din ţară, cu filiale în Bucureşti, Timişoara, Buzău, Oradea, Galaţi, Brăila, Tulcea şi Deva. Managementul gunoaielor este o afacere atât pentru familia Preda (soţia si finul fiind implicaţi în conducerea RER), cât şi pentru PD-L (la Buzău, director general RER, Silvia Banu, secretar general al organizaţiei PD-L Buzău, la Ilfov - director REBU/RER este Mircea Raicu, lider PD-L şi candidat pentru Cameră în Bucureşti). Recent, impresionanata avere a deputatului Preda a intrat şi în atenţia ANI.

Eugen Nicolăescu

Ca ministru al Sănătăţii, Nicolăescu s-a înconjurat de asociaţi din firmele sale personale, dar şi de rude ale acestora. Asociaţii ministrului au câştigat contracte de milioane de euro cu Ministerul Sănătăţii, pentru livrarea de medicamente. Tot ca ministru, Nicolăescu a demarat programul de construire a spitalelor regionale. Numai pentru serviciile de proiectare, ministerul a plătit peste zece milioane de euro unei firme austriece, după o licitaţie dubioasă. Liberalul este cercetat de DNA în dosarul “Loteria”, pentru că a semnat, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, acte care ar fi prejudiciat compania de stat.

Dan Motreanu

A fost implicat în scandalul “Chiriile parlamentarilor”. Deşi deţinea o locuinţă în Bucureşti, încasa lunar de la Parlament o mie de dolari pentru cheltuieli de chirie. A renunţat la suma pentru chirie după ce situaţia a fost dezvăluită de presă.

Aurelian Pavelescu

Traseist politic: PD, PIN, acum PNţCD. Candidează pe listele PNL, după ce a fost foarte aproape de o nominalizare din partea PNG-CD la candidatura de primar al Bucureştiului.

Manuela Mitrea

Soţia-deputat a lui Miron Mitrea a devenit notar, deşi nu întrunea condiţiile prevăzute de lege. Cînd era ministru al Justiţiei, Monica Macovei a dat-o în judecată pentru a-i retrage calitatea de notar.

Florentin Scaleţchi

Preşedintele Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului, din conducerea căreia fac parte foşti colonei de Securitate, de Armată şi Poliţie, a fost surprins în flagrant de procurorii DNA, în noiembrie 2006, primind mită în schimbul unor intervenţii promise la autorităţi judiciare. Judecat şi condamnat pentru luare de mită, trafic de influenţă şi fals intelectual.

Dan Nica

În calitate de ministru al Comunicaţiilor, a luat decizii prin care a creat avantaje unor companii private în detrimentul intereselor statului şi, totodată, al liberei concurenţe. Ministerul condus de Nica a atribuit unei firme IT mai multe contracte pe bani publici. Fostul ministru, în prezent deputat PSD, face parte şi din “lotul” chiriaşilor de lux ai RAAPPS.

Bogdan Ciucă

Este unul dintre parlamentarii care au primit bani de chirie deşi aveau case în Bucureşti. Înainte de a intra în PUR/ a fost membru ApR. Prin cabinetul său notarial au fost legalizate acte într-o tranzacţie imobiliară controversată, operată de consilierul judeţean PC Eugen Durbacă, “baronul local” al Galaţilor.

Cristina Pocora

Este Secretar de Stat la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul. Presa locală a acuzat-o de nereguli în declaraţia de avere. Potrivit documentului, Pocora este acţionar la firma Origani SRL, înregistrată la Galaţi, care i-a furnizat în 2008 dividende de 38.966 de lei. Pe 28 ianuarie 2008, Pocora şi-a înstrăinat cele 19 părţi sociale deţinute la această firmă, fapt neconsemnat în declaraţia de avere.

Dan Mircea Popescu

Pachetul de legi anticorupţie al premierului Năstase a debutat cu o excepţie: senatorului Dan Mircea Popescu i-a fost permis să cumuleze funcţia de senator cu cea de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Eximbank.

Petru Movilă

Are o avere însemnată, constituită imediat ce a devenit parlamentar, în 2004. În mandatul 2004 – 2008, Movilă a achiziţionat nu mai puţin de şase terenuri. Declară că deţine între 15.000 şi 26.000 de euro cash şi donează bani la partid. Cu toate acestea, trăieşte numai din salariul de parlamentar, din care mai plăteşte şi ratele unui credit.

Relu Fenechiu

Cercetat de DNA în cel puţin două dosare. Fenechiu s-a aflat în conflict de interese cînd a apelat la colegul său de partid, ministrul Culturii Adrian Iorgulescu, căruia i-a cerut eliberarea unui aviz necesar continuării unui proiect imobiliar privat în centrul Iaşiului. Ulterior, una din firmele constructoare ale proiectului imobiliar s-a regăsit pe lista de donatori la bugetul PNL. Fenechiu a uzat de funcţia lui politică pentru a-şi angaja soţia pe post de consilieră personală a directoarei Inspectoratului de Stat în Construcţii, aceasta din urmă fiind membră a PNL Iaşi, filială condusă de Fenechiu.

Cristian Adomniţei

Ca ministru al Educaţiei, a favorizat (din punct de vedere al investiţiilor în infrastructura şcolară) judeţul Iaşi, unde candidează pentru un nou mandat de deputat. S-a aflat, de asemenea, în conflict de interese cînd a folosit elicopterul Ministerului de Interne pentru a ajunge la propria nuntă.

Cristian Nechifor

A fost cercetat de Poliţie, în 2001, pe cînd era deputat PDSR, după ce o firmă pe care o deţinea vînduse lenjerie unui spital din Iaşi, fără licitaţie.

Anghel Stanciu

A înfiinţat mai multe fundaţii, care au obţinut chirii foarte ieftine atât de la Primăria Iaşi, cât şi de la RAAPPS. S-a aflat în conflict de interese cînd a votat, în Camera Deputaţilor, propunerea potrivit căreia chiriaşii RAAPPS să poată cumpăra spaţiile închiriate, în condiţiile în care Stanciu avea o fundaţie în aceeaşi situaţie. O parte din firmele sale au contracte cu diverse instituţii de stat, în multe cazuri presa relatînd că licitaţiile la care Stanciu a câştigat contracte s-au desfăşurat după sistemul “mâinii moarte”.

Gabriel Oprea

Fost prefect al Capitalei. Numele său este asociat în presă cu afaceri imobiliare controversate. Dosarul penal Omar Hayssam a fost disjuns pentru a permite cercetarea unor presupuse fapte de corupţie ale unor membri PSD (Viorel Hrebenciuc, Ovidiu Muşetescu) între care e menţionat şi numele lui Oprea. Are o avere care depăşeşte un milion de euro, deşi din 1983 (cînd era ofiţer în Armată) şi pînă în 2004 a fost doar salariat al statului. Ca deputat, a încasat de la Parlament banii pentru chirie, deşi are în proprietate trei locuinţe în Bucureşti şi în apropiere.

Gheorghe Neţoiu

Are o avere estimată la peste 10 milioane de euro, bani pe care i-a câştigat mai ales din afaceri cu alcool, numele lui fiind pomenit în legătură cu scandalurile de contrabandă. Are dosar de urmărire penală la DNA în calitatea de acţionar al echipei de fotbal Dinamo, pentru transferuri presupus ilegale ale unor fotbalişti.

Culiţă Tărâţă

Fost deputat PDSR între 2001 şi 2004, Culiţă Tărâţă a devenit celebru prin două afaceri- concesionarea Insulei Mari a Brăilei, în 2001, şi cumpărarea de lemn, la preţuri mici şi fără licitaţie de la Romsilva. Pentru ambele afaceri au existat dosare la PNA/DNA.

Adrian Năstase

Nenumărate dosare de cercetare penală, în care fondul problemei stă în modul în care, susţin procurorii DNA, au fost ridicate cele două proprietăţi (cea de la Cornu şi cea din Zambaccian, Bucureşti)- prin mită şi trafic de influenţă. În acelaşi context, Năstase este acuzat de şantaj. La mijlocul acestui an, Camera Deputaţilor a respins cererea DNA de începere a urmăririi penale a lui Năstase.

Marian Săniuţă

Numele i-a fost deseori pomenit în contextul controverselor iscate de negocierile contractului EADS. I s-au adus câteva acuzaţii de trafic de influenţă şi de o apropiere prea vizibilă de personaje dubioase din judeţ, cum ar fi Mihail Sireţeanu, urmărit în dosarul ”MFA Mizil”.

Eugen Bejinariu

General în rezervă, fost ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului în guvernarea 2000-2004 şi premier interimar în decembrie 2004, de la alegerea lui Adrian Năstase în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi pînă la instalarea Guvernului condus de Călin Popescu-Tăriceanu. Bugetar convins: are o casă de 381 de metri pătraţi în Bucureşti, obiecte de artă şi cult, o colecţie de artă. Mai deţine acţiuni la ERSTE Bank, evaluate la aproape 650.000 de euro.

Nicolae Bănicioiu

Înainte să ajungă deputat PSD, Bănicioiu s-a plimbat, ca preşedinte al Uniunii Studenţilor din Romånia (USR), la Lisabona, pe banii Agenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor (ANSIT). De fapt, banii erau destinaţi unor copii cu dizabilităţi, aşa că ANSIT a cerut banii înapoi, iar sejurul lui Bănicioiu a fost plătit de USR. În 2008, în conturile lui Bănicioiu apar 25.000 de euro, deşi deputatul nu câştiga mai mult de 13.000 de euro pe an.

Ioan Codruţ Şereş

Fost ministru al Industriilor, şereş s-a ales cu două dosare penale, cele mai grave acuzaţii fiind de trădare de ţară şi spionaj în favoarea unor investitori străini. Are acţiuni la SIF-uri şi la Rompetrol pe care nu şi le-a declarat.

Robert Sorin Negoiţă

Deţinător, împreună cu fratele său, al unei averi impresionante construite pe un imperiu imobiliar. Acuzat de implicare în scandalul “Protan”, căreia i-ar fi grăbit închiderea printr-o campanie de presă dusă prin intermediul cotidianului gratuit “Ring”, pe care-l deţine.

Nini Săpunaru

Deputat, preşedintele PNL Vrancea, a fost, în perioada 1996-2000, şeful vămilor. Presa l-a acuzat că a protejat unele firme de duty free. Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, veniturile pe anul trecut s-au ridicat la peste 1,1 milioane de lei, sumă generată de profiturile firmelor de proiectări la care deputatul deţine jumătate din acţiuni, care a încheiat contracte de reabilitare a drumurilor distruse de inundaţii.

William Brînză

Şi-a început cariera politică la ApR, a trecut, apoi, pe la PSD, PRM, unde şi-a falsificat în 2004 adeziunea, antedatînd-o cu doi ani, pentru a putea candida la Parlament. S-a declarat independent şi, după ce a fost respins de filiala PD-L Prahova, a fost acceptat de PD-L, la Bucureşti. Este de notorietate în Prahova cazul Termoelectrica: în urma unui contract total dezavantajos pentru societatea la care Consiliul Judeţean era acţionar unic, firma Willis, aparţinîndu-i lui Brînză, se angaja să care deşeurile, unele dintre ele radioactive. Garda Financiară a stabilit în 2006 că evaziunea fiscală în această afacere s-a ridicat la 150.000 de euro. Presa locală preupune că banii au fost spălaţi prin televiziunea deputatului, Wil TV. Dosarul a ajuns pe masa DNA.

Vezi şi: PRIMA PARTE a listei candidaţilor "pătaţi"

A DOUA PARTE a listei candidaţilor "pătaţi"

A TREIA PARTE a listei candidaţilor "pătaţi" Harta candidaţilor la alegerile parlamentare

Ne puteți urmări și pe Google News