Diabetul zaharat de tip II, cunoscut şi sub denumirea de diabet non-insulinic, constituie un motiv de îngrijorare pentru medici, din cauza numărului tot mai crescut al copiilor afectaţi de această boală specifică persoanelor adulte.
"La copii sunt aproximativ cinci cazuri noi la 100.000 de copii cu vârste între 0 şi 15 ani, asta face ca în fiecare an să fie descoperit un număr relativ mic, în România există în prezent până în 2.500 de copii cu diabet", a spus directorul Institutului de Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice "Prof. dr. N. Păulescu", profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte, de Ziua Mondială a Diabetului.
Studiile internaţionale au evidenţiat faptul că peste 200 de copii dezvoltă zilnic diabetul de tip I (insulino-dependent).
Dacă în România cazurile de diabet de tip I sunt mai puţin numeroase, îngrijorătoare este amploare pe care o ia la copii al doilea tip de diabet.
Astfel, în 2007, s-au înregistrat la noi 570.000 de cazuri, adică trei la sută din populaţia ţării, dar se aşteaptă să crească în 2010-2015 la 1.200.000, adică şase la sută din populaţie.
Potrivit profesorului Ionescu-Târgovişte, aproximativ 70% dintre persoanele care ajung la medic cu infarct miocardic au o formă de diabet, fără ca aceştia să ştie.
Dintre cauzele apariţiei diabetului de tip II fac parte obezitatea, abuzul de alimente bogate în glucide şi infecţiile (mai ales virale).
Azi, de Ziua Mondială a Diabetului, medicii au tras un nou semnal de alarmă asupra gravităţii acestei boli care provoacă un deces la fiecare şase minute.