Cresc salariile profesorilor

Cresc salariile profesorilor

În cadrul conferinţei de presă susţinute în această seară, premierul Călin Popescu Tariceanu a anuţat că, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, a fost aprobată majorarea salariilor personalului didactic pe trepte de salarizare, cele mai importante creşteri fiind semnalate la profesorii debutanţi. "La primele trepte de salarizare din învăţământul preuniversitar majorarea este de 28%", a declarat primul-ministru."Această decizie o luăm în contextul constrângerilor economice interne şi internaţionale şi nu am luat o decizie care să afecteze economia naţională", a adăugat şeful Executivului, precizând, în acelaşi timp, că procentul din PIB alocat Educaţiei va rămâne neschimbat, 6%, fapt ce va permite continuarea procesului de modernizare a învăţământului românesc.

Majorările salariale vor fi puse în aplicare în două tranşe, prima la 1 martie, iar a doua la 1 septembrie anul viitor.

Premierul consideră că este cea mai bună măsură care a putut fi adoptată în acest sens şi că prin aceasta s-a urmărit micşorarea diferenţelor dintre salarii. Astfel, după cum a declarat premierul, "salariile mici vor creşte mai mult, iar cele mari mai puţin", iar dacă bugetul ar fi permis, majorările ar fi fost mai mari.

Intervenţia premierului vine după ce ordonanţa de blocare a majorării salariilor cadrelor didactice a fost respinsă de Senat, cu 79 de voturi "pentru" şi 12 "împotrivă".

Protestele profesorilor vor continua Cu toate acestea, sindicaliştii din învăţământ se declară nemulţumiţi de noua decizie a Guvernului şi anunţă continuarea manifestărilor de protest.

Gheorghe Isvoranu, preşedintele Federaţiei Sindicale "Spiru Haret" a declarat că "trăim într-o ţară a absurdului, în care minciunile făcute pe bandă rulantă de Tariceanu&co. capătă statutul de lege".

Acesta a adăugat că nu va mandata confederaţia din care face parte să semneze acordul, considerând că prin măsura Guvernului "nu se vor elimina diferenţele dintre bugetarii de lux şi profesori".

Aceeaşi atitudine a fost adoptată şi de către Aurel Cornea, preşedinte FSLI, care consideră că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului este "o diversiune ordinară, exact cum a făcut Ceauşescu în '89".

Citiţi şi: Ping-pong cu salariile profesorilor Senatorii ţin în continuare cu profesorii Tăriceanu îndeamnă la responsabilitate Profesorii au încetat greva de avertisment

Ne puteți urmări și pe Google News