Traian Băsescu a semnat astăzi decretul pentru promulgarea Legii privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Astfel, după ce actul normativ va intra în vigoare, la patru luni de la publicarea acestuia în Monitorul Oficial, propietarii imobilelor vor fi obligaţi să le asigure, valoarea poliţei de asigurare fiind diferenţiată în funcţie de tipul de locuinţă.
În categoria construcţiilor vizate de proiect intră: apartamentele din blocuri, casele pe pământ, locuinţele sociale, cele de protocol, dar şi casele de vacanţă.
Suma care trebuie plătită sub formă de primă de asigurare anuală va fi echivalentul în lei, la cursul BNR, a zece euro pentru construcţiile din cărămidă nearsă, de tip B, şi 20 de euro pentru locuinţele din beton armat, metal sau lemn, de tip A. Singurii scutiţi de aceste cheltuieli vor fi beneficiarii de ajutor social.
Potrivit actului normativ, suma asigurată ce poate fi acordată în temeiul legii este echivalentul în lei la cursul de schimb al BNR a 20.000 de euro pentru fiecare locuinţă de tip A şi 10.000 de euro pentru fiecare locuinţă de tip B.
În cazul în care o persoană nu respectă această lege şi nu îşi asigură casa, ea va fi amendată cu sume cuprinse între 100 şi 500 de lei.
Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva dezastrelor naturale a fost adoptată,a la începutul lunii trecute, de Camera Deputaţilor.
Inundaţiile din această vară, care au distrus sute de case, au amplificat discuţiile privind necesitatea implementării unei legi care să îi oblige pe propietari să-şi asigure locuinţele.
Citiţi şi "Asigurarea pune la adăpost locuinţa"!