NEW DELHI. O serie de 11 explozii au zguduit ieri oraşul Guwahati, cel mai mare din statul i ndian Assam din nord-estul ţării, şi alte trei oraşe, făcând cel puţin 65 de morţi şi peste 330 de răniţi, relatează Reuters.
Exploziile s-au produs într-o serie coordonată, însă atentatul, cel mai grav din istoria provinciei Assam, nu a fost revendicat. Numărul mare de victime s-a datorat amplasării bombelor în locuri aglomerate, precum pieţele. Una dintre bombe a avut ca ţintă o zonă securizată, unde se aflau un tribunal şi birouri ale unor înalţi oficiali locali.
Recomandările noastre