Fritzl se declară un violator înnăscut

Fritzl se declară un violator înnăscut

În aşteptarea procesului său, care va începe, probabil, în primele luni ale anului viitor, austriacul Josef Fritzl s-a confesat unui psihiatru legist.

Josef Fritzl, „monstrul din Amstetten“ care şi-a sechestrat şi violat una dintre fiice timp de 24 de ani, se consideră a fi un „violator înnăscut“, dar şi o victimă a unei mame „tiranice“, scrie cotidianul britanic „The Times“. Potrivit primelor relatări despre interviurile luate lui Fritzl de către un psihiatru legist, care au apărut ieri în două ziare austriece, tatăl incestuos a făcut planul de a-şi încarcera fiica, Elisabeth, în timp ce se afla în închisoare pentru un alt viol.

„Atunci mi-am dat seama că am o latură întunecată. Pentru cineva născut să fie violator, am reuşit să mă abţin o perioadă de timp relativ lungă“, i-a declarat Fritzl psihiatrului. Raportul de 130 de pagini al acestuia din urmă a fost obţinut şi preluat de tabloidele austriece „Kronen Zeitung“ şi „Osterreich“.

Istoria unui calvar

Fritzl, în vârstă de 73 de ani, aşteaptă în închisoare începerea procesului în care va fi judecat pentru că a încarcerat-o şi violat-o pe Elisabeth, 42 de ani, într-un beci special construit sub casa familiei sale, din Amstetten.

Fritzl a făcut şapte copii cu fiica lui, dar unul dintre micuţi a murit la scurtă vreme după naştere, corpul său neînsufleţit fiind incinerat în cuptorul centralei termice a imobilului. Trei dintre copiii care au supravieţuit au fost luaţi să crească relativ normal, alături de Fritzl şi soţia acestuia, Rosemarie, 69 de ani, iar ceilalţi trei au fost condamnaţi la o existenţă tenebroasă, în temniţă, alături de mama lor. Aceştia nu au văzut lumina zilei decât în momentul în care au fost eliberaţi de poliţie, pe 26 aprilie. Atunci a reieşit că Josef Fritzl avea cazier şi fusese condamnat pentru viol. În 1967, el a ispăşit o pedeapsă de 18 luni închisoare, după ce a violat brutal o tânără de 24 de ani, ameninţând-o cu cuţitul la ea în casă.

Chinuit de propria mamă

Raportul întocmit de dr. Adelheid Kastner, un reputat psihiatru care l-a intervievat de mai multe ori pe Fritzl, arată că individul a găsit „soluţia ideală“ pentru a-şi satisface fanteziile deviante imediat după ce a fost eliberat. În acel moment, el a decis să-şi închidă fata în beci pentru a permite părţii malefice a egoului său să „trăiască“ în timp ce, de ochii lumii, ducea o viaţă normală în apartamentul său cu terasă. Fritzl a mai declarat că relaţiile sale cu femeile au fost modelate de experienţele avute cu mama sa, despre care spune că l-a bătut şi l-a izolat de ceilalţi copii până a început şcoala.

„A fost nu doar incredibil de abil în a trăi o viaţă dublă, ci a reuşit să trăiască o viaţă triplă fără să întâmpine vreo problemă“, notează dr. Kastner în raport. Şi adaugă: „Fritzl seamănă cu un vulcan; sub suprafaţa care pare aproape banală se ascunde un mare rău. Este răvăşit de pornirile sale pe care nu le poate controla“. Kastner conchide că Josef Fritzl este sănătos din punct de vedere clinic, deci apt pentru a fi judecat.

CITIŢI ŞI: Josef Fritzl al Marii Britanii

Ne puteți urmări și pe Google News