Criză şi în Islanda: Bursa a fost închisă iar trei bănci naţionalizate

Criză şi în Islanda: Bursa a fost închisă iar trei bănci naţionalizate

Islanda a suspendat ieri tranzacţiile pe Bursă pentru două zile, pentru a evita ca panica investitorilor - care vindeau masiv acţiuni - să afecteze grav piaţa de capital a ţării, scrie BBC News.

Piaţa de acţiuni islandeză, OMX Nordic Exchange, va fi deschisă din nou luni.   Investitorii au început să vândă masiv după ce au aflat că cea mai mare bancă islandeză, Kaupthing, a fost trecută în proprietatea statului (naţionalizată), în condiţiile în care tot săptă- mâna aceasta alte două bănci de top, Landsbanki şi Glitnir, au avut aceeaşi soartă.

Toate depozitele la bancă sunt în totalitate garantate, au anunţat autorităţ ile. Kaupthing mai are operaţiuni în alte 13 ţări. În Statele Unite, secretarul trezoreriei, Henry Paulson, a avertizat că demararea planului de salvare a sectorului financiar, în valoare de 700 de miliarde de dolari, nu înseamnă că nu vom mai vedea prăbuşiri ale unor instituţii financiare. El a adăugat că trezoreria nu va sta pe gânduri dacă va trebui să naţionalizeze bănci aflate în pericol. „Vom folosi toate uneltele pe care le avem cu eficienţă maximă“, a declarat Paulson, citat de agenţia de ştiri Reuters. Irlanda garantează tot

Tot ieri, Irlanda a anunţat că va extinde programul de 400 miliarde de euro pentru garantarea depozitelor bancare, pentru a acoperi şi depozitele constituite la bănci cu capital majoritar străin, care au operaţiuni în ţară.   În Rusia, autorităţile dezbat un plan anticriză, prin care băncile locale cu probleme ar putea primi împrumuturi totale în valoare de 36,3 miliarde de dolari, potrivit Reuters. Cea mai mare bancă din Rusia, Sberbank, controlată de stat, ar putea primi 19 miliarde de dolari. Şi guvernul Marii Britanii a prezentat miercuri un plan de salvare a sistemului financiar, care include, pe lângă un fond de 346 miliarde de dolari destinat finanţării băncilor, suma de 86 de miliarde de dolari, alocată pentru majorarea capitalului băncilor care necesită lichidităţi.

În Italia, premierul Silvio Berlusconi a declarat că UniCredit, singura bancă italiană care a dat semne de slăbiciune în urma crizei mondiale, şi-a rezolvat problemele financiare printr-o majorare de capital.

RECAPITULARE Care sunt marile victime ale crizei financiare Criza izbucnită în SUA a şters de pe harta financiară globală mai multe instituţii financiar-mastodont. Altele au fost preluate de stat sau de concurenţi, pentru a fi salvate.

> Bear Stearns, una dintre marile bănci de investiţii americane, a fost preluată de JP Morgan Chase, pentru a evita falimentul.

> FannieMae şi FreddieMac, cei mai mari creditori ipotecari din SUA, au fost naţionalizaţi.

> Lehman Brothers a falimentat, deoarece, inexplicabil, autorităţile americane au refuzat să ajute banca de investiţii.

> Merrill Lynch, o altă bancă de investiţii cu tradiţie, a fost preluată de Bank of America.

> AIG, cândva cea mai mare companie de asigurări din lume, a fost naţionalizată.

> WaMu, cea mai mare bancă de economii americană, se prăbuşeşte şi este cumpărată de JP Morgan Chase.

> Fortis, cel mai mare grup bancar din Belgia, este naţionalizat.

> Wachovia, o altă bancă de economii, vinde o parte din active către Citigroup.

Ne puteți urmări și pe Google News