Decizia a fost luată ieri de Camera Deputaţilor, care a ignorat observaţiile preşedintelui asupra legii iniţiate de Voiculescu.
Casele naţionalizate care au fost cumpărate de chiriaşi nu mai pot fi restituite foştilor proprietari, urmare a unei legi votate ieri de Camera Deputaţilor. Parlamentarii au respins reexaminarea modificărilor aduse Legii 10/2001, cerută de preşedintele Traian Băsescu.
În aceste condiţii, şeful statului este obligat să promulge actul normativ, pentru că nu poate solicita decât o singură dată reexaminarea unei legi. Singura modalitate de blocare a noilor reglementări ar fi contestarea la Curtea Constituţională.
Printre iniţiatorii actului normativ se numără preşedintele de onoare al PC, Dan Voiculescu. În afară de conservatori, legea a fost sprijinită de PSD şi PRM, în timp ce PDL şi PNL s-au opus, iar deputaţii UDMR s-au abţinut. Noile reglementări Astfel, proprietarii deposedaţi de imobilele lor de către regimul comunist nu vor mai beneficia, de acum înainte, de restituirea lor în natură, ci doar în echivalent, la preţul pieţei. De asemenea, nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate.
Chiriaşii sunt avantajaţi. Cei care au cumpărat casele naţionalizate nu le mai pot pierde. Totodată, se elimină restricţiile la vânzarea imobilelor aflate în litigiu. Legislaţia în vigoare prevedea un termen de 10 ani în care chiriaşii care cumpărau o casă naţionalizată nu aveau voie să o înstrăineze.
Cei care au cumpărat imobilele, dar le-au pierdut în instanţă, vor primi despăgubiri la valoarea de piaţă actualizată, iar cei care le-au încasat deja au dreptul la diferenţa la zi. Această prevedere a fost extrem de controversată, din cauza diferenţelor între sumele pe care le-au oferit foştii chiriaşi, care nu erau obligaţi să plătească la valoarea actualizată când au cumpărat casele, dar acum vor fi despăgubiţi la această valoare.
Aceşti chiriaşi vor avea prioritate la cumpărarea unor locuinţe de la stat, iar banii primiţi drept despăgubire se vor constitui în avans pentru achiziţionarea noilor locuinţe.
Şedinţa de ieri a Camerei Deputaţilor a fost una destul de agitată, în condiţiile în care aproximativ 100 de foşti chiriaşi, care şi-au cumpărat casele, însoţiţi de Dan Voiculescu, au luat loc în balcoanele Camerei Deputaţilor. Aceştia au aplaudat de mai multe ori prestaţia deputaţilor chiar dacă, din cauza procedurilor încâlcite, nu au înţeles exact ce se votează.
Înainte de vot, PSD a cerut ca procedura să se facă nominal, nu prin cartelă. La această propunere a subscris şi PRM, prin deputatul Marcu Tudor, care a promis că partidul său va afişa listele de vot la toate consiliile locale şi judeţene, pentru a se vedea cine votează pentru popor şi cine pentru mafia imobiliară.
Propunerea pentru vot nominal a PSD a stârnit proteste ale liderului de grup al PNL, Crin Antonescu. „Cine nu e capabil să voteze independent de gălăgia tribunelor nu are ce căuta aici, e nedemn de instituţia în care ne aflăm“, a spus el. Chichiţe legislative Deputaţii PSD, PRM şi PC au adoptat, în Comisia juridică, un raport prin care acceptă reeexaminarea, dar, de fapt, nu au acceptat nicio modificare de fond a legii „Voiculescu“.
Raportul a fost votat de 117 de deputaţi, în timp ce 79 s-au împotrivit, iar alţi 28 s-au abţinut.
Întrucât nu s-a obţinut numărul necesar de voturi pentru o lege organică, observaţiile şi amendamentele din raportul Comisiei juridice nu au fost adoptate, astfel încât legea reexaminată rămâne în forma în care a fost trimisă de Senat, adică în varianta iniţială, contestată de preşedintele Băsescu.
REEXAMINARE
Obiecţiile formulate de Traian Băsescu
Proiectul de lege privind chiriaşii din casele naţionalizate a fost adoptat de către deputaţi în iunie, însă Traian Băsescu a retrimis legea parlamentului spre reexaminare. „Legea reprezintă o nouă naţionalizare, pentru că ea anulează, implicit, calitatea de proprietar a celor care au fost abuziv deposedaţi de bunurile lor, imediat după instaurarea regimului comunist, în mai 1945“, a comentat Băsescu.
El a taxat drept „inechitabilă“ şi prevederea privind modalitatea de calcul a despăgubirilor pentru chiriaşii care au cumpărat deja casele. „Ai dat pe imobilul cumpărat pe Legea 112, 15.000 de dolari, iar acum statul te despăgubeşte cu 300.000 de dolari sau de euro“, şi-a explicat el nemulţumirea.
Mona Pivniceru, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România: ”Prin votul dat de deputaţi pe legea caselor naţionalizate s-a cam terminat cu dreptul de proprietate. ” DREPTURI Foştii proprietari, hotărâţi să meargă până la CEDO
Şefa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Ingrid Zaarour, susţine că, până în prezent, au fost depuse 202.000 de revendicări pe baza Legii 10/2001 (actul normativ modificat ieri de Cameră).
Din acestea au fost soluţionate 107.000, susţine Zaarour. Ea spune că la nivelul instituţiei pe care o conduce nu există o evidenţă a foştilor chiriaşi. Pe de altă parte, Dan Voiculescu a declarat ieri că legea ar avea drept beneficiari un milion de chiriaşi.
Societatea civilă reacţionează
Votul de ieri din Camera Deputaţilor a generat o serie de reacţii din partea societăţii civile. Maria Teodoru, preşedintele Asociaţiei Foştilor Proprietari, a declarat, la Realitatea TV, că proprietarii se vor bate până la capăt şi vor câştiga în procese la CEDO. Judecătoarea Mona Pivniceru, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, a afirmat că, prin votul dat de deputaţi pe legea caselor naţionalizate, „s-a cam terminat cu dreptul de proprietate“. Şeful Centrului pentru Resurse Juridice (CRJ), Georgiana Iorgulescu, a declarat că legea caselor naţionalizate este „un dezastru“, apreciind că scopul ei este acela de a proteja anumite interese.
„Votarea pe bandă rulantă a unor legi atât de importante, precum cea a caselor naţionalizate, este o bătaie de joc din partea parlamentului“, a apreciat Diana Călinescu, liderul APADOR-CH.