Antrenorii personali te scapă de stres

Antrenorii personali te scapă de stres

RELAXARE. Bunul mers al lucrurilor la birou poate fi asigurat de specialişti în gestionarea resurselor proprii prin consiliere.

Pentru câteva sute de euro pe lună, antrenorii personali stau la dispoziţia oamenilor care vor să înveţe să lucreze ordonat, să-şi planifice agenda în mod eficient şi să se încurajeze pe ei înşişi atunci când, fără alte forţe implicate, o dau în bară. Strategiile folosite de consilieri constau în stimularea inteligenţei emoţionale prin impunerea şi stabilirea unor obiective pe care clientul trebuie să le îndeplinească treptat.

Consilierii au nevoie de diplomă de terapeut

Prezenţa în România a multinaţ ionalelor şi munca pe fond de stres îi determină pe managerii instituţiilor să apeleze la firme specializate de consiliere. Acestea oferă specialişti în eficientizarea individului la locul de muncă prin cursuri de management al stresului sau managementul conflictelor. Antrenorul sau consilierul personal lucrează, alături de client, la învăţarea prin practică a autogestionării timpului, a resurselor proprii, precum şi la dozarea eficientă a acestora în funcţie de ritmul de muncă sau de alte scopuri personale.

Psihologii se arată sceptici în privinţa realei formări profesionale a acestor antrenori şi, implicit, a ajutorului specializat pe care îl pot acorda în situaţiicriză. „Consilierii şi trainerii ar trebui să aibă în spate o facultate de profil (psihologie, sociologie) sau să facă, pe lângă aceasta, cursuri serioase de psihoterapie. Sunt şi foarte mulţi şarlatani. Pentru a-i putea veni în ajutor trebuie să cunoşti trecutul respectivei persoane, pentru că majoritatea problemelor există din cauza altora din trecut. Coach-ul se concentrează pe dezvoltarea personală a unei persoane, pe targeturile imediate. Dacă un psihoterapeut se centrează şi pe trecut, un coach se centrează pe momentul prezent şi pe viitor. Eu cred că nu poţi îmbunătăţi unele aspecte din viaţa prezentă şi viitoare dacă nu lucrezi şi pe trecut“, spune psihologul Cristiana Leviţchi.

Managerii investesc în angajaţi

Pentru a scuti o investiţie, companiile aleg să-şi consilieze angajaţii la nivel colegial. Astfel, antrenorii personali (coaches) sunt fraţii mai mari şi cu mai multă experienţă care te introduc în mediul social la locul de muncă, aplanează conflicte şi te ajută să-ţi îndeplineşti obiectivele. „Coach-ul este un mentor de zi cu zi. Pe lângă direcţiile majore de orientare în carieră, el te ajută şi la îndatoririle zilnice, introduce angajatul în cadrul departamentelor, îl ajută să-şi demareze şi să-şi desfăşoare activitatea în condiţii optime. În multe companii, această sarcină este preluată de către şeful direct, cu mai mult sau mai puţin succes“, a declarat Constantin Ferşeta, marketing manager Neogen.

Durata unei astfel de pregătiri cu un „coach“ poate ajunge la trei luni, în funcţie de capacitatea individului de adaptare. În schimb, mentoratul în organizaţiile mari este un proces continuu, oferit de nivelul înalt al managementului din corporaţii.

SOLUŢII

Companiile fac oferte de „coaching“

Una dintre companiile specializate în aceste servicii, de training şi coaching, este M&Co. Europe Training. Clienţii unei astfel de firme sunt îndeosebi companiile multinaţ ionale, firme mari şi mijlocii, în special din sectorul privat.

„Serviciile individuale sunt oferite la cererea clienţilor. Trainingul individual, coachingul, activează acele resurse ascunse de care dispune clientul, dar nu le poate valorifica din cauza blocajelor personale. Coach-ul oferă suport să-ţi descoperi singur resursele şi potenţialul ascuns. Trebuie să ai toleranţă faţă de frustrări şi charismă totodată. În opinia mea, grupul este cel mai important mentor al unui trainer bun“, povesteşte Anamaria Kadar, trainer M&Co. Europe Training.

Dacă acum opt ani serviciile de training nu existau în piaţa din România, ofertele de acum sunt din ce în ce mai diversificate. Odată cu acestea, preţul unui astfel de antrenor creşte. „Remuneraţia depinde de pregătirea şi de profesionalismul trainerului. Un trainer bun poate câştiga, în medie, 300-400 de euro pe zi“, spune Incze Sandor, directorul companiei.

Ne puteți urmări și pe Google News