Bacău: podul peste Bistriţa, deschis circulaţiei după trei ani

Bacău: podul peste Bistriţa, deschis circulaţiei după trei ani

Circulaţia rutieră pe podul de peste Bistriţa, care leagă oraşul Bacău de estul Moldovei, a fost reluată ieri, la prânz, după trei ani de când a fost distrus de inundaţii.

Momentul inaugural a fost marcat cu fast de către autorităţile locale, panglica fiind tăiată de însuşi premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Mai mult decât atât, PS Ioachim Băcăuanul a oficiat o ceremonie de sfinţire a podului. De altfel, refacerea podului afectat de inundaţii în urmă cu trei ani a devenit motiv de laudă personală pentru primarul Romeo Stavarache (PNL).

„Am construit cel mai mare pod realizat după Revoluţie în România“, a declarat ieri primarul Bacăului. Podul din cartierul Şerbăneşti are patru benzi de circulaţie, o pasarelă pentru pietoni şi alta pentru biciclişti. Vechiul pod a fost afectat de inundaţiile din 2005, dar lucrările de reconstrucţie au început abia anul trecut, în luna mai, iar costul total s-a ridicat la 10 milioane de euro. O parte din fonduri au fost suportate de autorităţile locale şi o altă parte de guvern. Odată cu reluarea circulaţiei, locuitorii din cartierul Şerbăneşti au scăpat de rutele ocolitoare cu o lungime de 20 de kilometri, dar şi de circulaţia pe două poduri provizorii. Podul Şerbăneşti-Braşov, peste râul Bistriţa, este parte integrantă din drumul european E 85.

Ne puteți urmări și pe Google News