Un tânăr bucureştean a fost adus azi-noapte la spital, după ce a fost împuşcat în abdomen de fiul patronului unui camping din Râşnov, unde avea loc o petrecere a motocicliştilor.
Întâlnirea anuală a motocicliştilor, numită "Kronstadt Bikers", a avut loc în campingul din Râşnov, iar petrecerea a degenerat pe la miezul nopţii, când unul dintrei participanţi a început să-şi tureze motorul, încălcând astfel regulamentul intern al taberei.
"A fost un conflict între motociclist şi fiul patronului. Există martori care spun că la un moment dat motociclistul ar fi sărit cu o macetă, practic o sabie asupra băiatului şefului campingului unde noi am organizat această întâlnire. Acesta a tras un foc în aer, iar apoi a tras în direcţia colegului nostru motociclist, dar organele de ordine urmează să stabilească dacă a fost legitimă apărare sau nu. Tânărul a fost împuşcat în stomac şi a fost luat de o ambulanţă şi dus la Spitalul Urgenţă din Braşov. Este conştient, iar starea sa este bună", a declarat Mihai Beraru, organizatorul "Kronstadt Bikers".
Pentru aplanarea conflictului a fost necesară intervenţia jandarmilor şi a poliţiştilor.
Poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul şi dacă tânărul care a făcut uz de armă are permis port-armă.
Conform reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov, fiul patronului campingului a tras asupra motociclistului cu un pistol cu gloanţe de cauciuc.