GALĂ. Ediţia din acest an a Galei Tânărului Actor Hop, purtând numărul 11, va avea loc la Mangalia, de miercuri până sâmbătă. Eveniment de tradiţie în România şi singular în peisajul festivalier autohton, Gala a fost reluată în anul 1998 şi reprezintă o primă carte de vizită a tinerilor absolvenţi ai institutelor de învăţământ superior teatral.
Ediţia din acest an va cuprinde, pe lângă concursul propriu-zis al participanţilor (secţiune individual şi grup), şi ateliere de mişcare, conduse de coregraful Florin Fieroiu, precum şi o serie de spectacole invitate. Anul acesta s-au înscris la preselecţie peste 100 de tineri artişti absolvenţi (individual şi grup) şi au rămas în concurs 43.
La Gală vor fi prezenţi artişti, directori de teatru, profesori, teoreticieni, critici de teatru. În cadrul Galei HOP, vor avea loc aproximativ 50 de acţiuni, dintre care 35 sunt spectacole în concurs.