Greşelile părinţilor distrug personalitatea copiilor

Greşelile părinţilor distrug personalitatea copiilor

Copiii care dorm în acelaşi pat cu părinţii sau nu mănâncă singuri după vârsta de 2 ani riscă să nu aibă încredere în ei şi să fie timizi.

Un copil prea cocoloşit de părinţi şi bunici, care nu este lăsat să doarmă singur în pat şi care este învăţat să fie îndopat cu mâncare de rude, riscă să aibă grave probleme de personalitate. Psihologii şi pediatrii se plâng că văd frecvent copii care şi la 10-12 ani dorm în acelaşi pat cu părinţii sau care nu obişnuiesc să mănânce singuri, ci doar ajutaţi. Astfel de copii sunt timizi şi nu au încredere în ei. Medicii condamnă şi alte obiceiuri nocive, cum ar fi obişnuinţa rudelor de a pupa micuţii pe gură sau obiceiul mamelor de a mesteca mâncarea copiilor care nu au încă dantura dezvoltată.

Copiii supuşi unor astfel de „tratamente“ riscă să ia microbi ce pot fi foarte agresivi pentru organismul lor lipsit de imunitate, dar şi probleme psihologice grave.

Specialiştii îţi explică şi ce trebuie să faci ca să eviţi greşelile de mai sus, ce tehnici e bine să foloseşti ca să-ţi înveţi copilul să mănânce singur sau să meargă la culcare fără să facă nazuri.

Interzis în patul părinţilor

„Un copil care nu este învăţat să doarmă singur în pat, şi doar cu bunicii sau părinţii, nu-şi dezvoltă autonomia. Am avut cazuri de copii care la 15 ani dormeau în acelaşi pat cu părinţii, care se întrebau de ce băiatul nu este curajos şi este agresat de alţi copii de vârsta lui“, povesteşte psihoterapeutul Cristina Leviţchi, de la Cabinetul de Psihologie „Sensart“ din Bucureşti. Părinţii care aleg să-şi ţină copiii prea aproape îi „handicapează“ pe plan social şi afectiv, crede specialistul. De regulă, aceşti copii sunt inteligenţi şi cicăliţi „să aibă rezultate“ la şcoală.

După naştera unui copil, intimitatea unui cuplu nu ar trebui să fie afectată, spun psihologii. Până în jurul vârstei de un an, copilul poate dormi în aceeaşi cameră cu părinţii, însă nu în acelaşi pat. „Din momentul în care copilul începe să meargă, în jurul vâstei de un an, el trebuie să aibă propria cameră. Nu trebuie să doarmă nici cu mama, nici cu bunica, nici cu un câine. O astfel de măsură îl învaţă să-şi dezvolte de timpuriu autonomia. Scuza «copilul nu vrea să doarmă singur» nu stă în picioare. Nu doarme singur pentru că nu a fost obişnuit“, mai spune psihoterapeutul. Ideal ar fi ca un copil să doarmă singur în pat, însă poate împărţi camera cu un frate sau o soră.

„Nu sunt de acord cu paturile suprapuse deoarece copilul care doarme mai sus se poate zvârcoli şi poate să cadă din pat. În plus, nici din punct de vedere psihologic nu este bine să se facă această alegere“, mai spune Cristina Leviţchi.

Învăţaţi-l să mănânce singur după 6 luni

Şi obiceiul părinţilor sau al bunicilor de a-i da unui copil să mănânce după vârsta de 2 ani este condamnat de medici. „Am văzut situaţii în care copiii sunt puşi în faţa televizorului, iar un părinte sau bunic le dă să mănânce în timpul ăsta. Argumentul celor care fac acest lucru este că «doar aşa copilul vrea să mănânce». Eu zic că aşa cum înveţi un copil, aşa îl ai. De fapt, de multe ori, aşa este mai comod pentru părinţi“, crede Rodica Nanu, medic primar pediatru la Clinica Medicover din Bucureşti.

Pediatrul recomandă ca încă de la vârsta de 6 luni, când începe diversificarea alimentaţiei, să i se pună copilului o linguriţă în mână şi mâncare într-un castronaş, chiar dacă copilul doar se joacă cu ea şi o împrăştie.

„După vârsta de un an şi jumătate, doi ani, copilul trebuie să mănânce singur 80% din mâncare. Copiii învaţă prin imitaţie, au nevoie să repete, dacă nu li se permite şi nu li se dă o linguriţă în mână, nu vor şti să mănânce singuri. De aici poate să înceapă răsfăţul şi proasta creştere“, mai comentează medicul.

PRACTIC

Cum îi încurajaţi să doarmă singuri

Vă prezentăm câteva trucuri care v-ar putera ajuta să vă convingeţi copilul să doarmă singur, recomandate de pediatrul Elizabeth Goff, de la ABC Family Pediatricins (SUA):

> Încercaţi mai întâi să-l lăsaţi să adoarmă singur, fără să staţi lângă el;

> Nu lăsaţi copilul să aibă o activitate fizică intensă înainte de culcare sau să se uite la filme care l-ar putea speria. Nu este bine nici să primiţi vizite înainte de ora de somn, pentru că micuţul se agită şi va adormi mai greu;

> Stabiliţi o rutină înainte de culcare şi permiteţi-i să aibă suficient timp pentru diverse activităţi care îl calmează. De exemplu, obişnuiţi-l să se spele pe dinţi, să facă baie, să-şi pună pijamaua, să-i citiţi sau să citească el o poveste etc;

> Staţi lângă copil dacă nu poate dormi şi citiţi-i o poveste sau mângâiaţi-l.

ALTE SFATURI UTILE

Nu-l pupaţi pe gură, nu-i mestecaţi mâncarea

Alte obiceiuri considerate periculoase de specialişti sunt mestecarea mâncării unui bebeluş de un adult (frecventă mai ales în zonele rurale) sau puparea copilului pe gură. „Copiii nu trebuie pupaţi de nimeni pe gură pentru că li se trezeşte erogenitatea. Pot fi pupaţi pe mână, pe picior, pe obraz, dar nu pe gură“, este de părere psihoterapeutul Cristina Leviţchi. Prin mestecarea de către adult a mâncării copilului se pot transmite boli foarte periculoase pentru micuţi.

„De la cele parazitare la boli microbiene, candidoze. În plus, copilul nu capătă deprinderea de a mesteca. Imediat ce i-au dat dinţii, mâncarea pasată trebuie dată copilului în bucăţele mai mari“, este de părere stomatologul Bogdan Bader. Gura umană sănătoasă conţine o varietate de microbi incluzând virusuri, ciuperci, bacterii, protozoare. Bacteriile sunt cele mai numeroase: fiecare mililitru de salivă umană conţine circa 100 de milioane de bacterii şi există peste 600 de specii diferite de bacterii în cavitatea bucală.

Ne puteți urmări și pe Google News