Vacanţe transformate în coşmar

Vacanţe transformate în coşmar

Dorinţa de a ajunge în locuri cât mai exotice şi de a beneficia de spaţii de cazare discrete lasă turiştii la mâna răufăcătorilor. Pentru unii dintre ei concediul se încheie tragic.

O vacanţă planificată din timp într-o insulă exotică sau într-o zonă fascinantă. Mulţi turişti îşi urmează visul şi pun la punct toate detaliile, convinşi că nimic nu poate să meargă prost şi că vor avea parte de un concediu minunat. Însă pentru unii, visul frumos se transformă într-un adevărat coşmar. În căsuţele din Insulele Caraibe, cazurile de jaf armat, violurile şi crimele s-au înmulţit în ultima perioadă. De asemenea, situaţiile în care turiştii sunt răpiţi sunt mai dese.

După ce, la sfârşitul lui iulie, doi britanici abia căsătoriţi, aflaţi în luna de miere în insula Antigua, au fost împuşcaţi în căsuţa pe care o închiriaseră, un alt caz cutremurător, petrecut în urmă cu câteva luni, a ieşit ieri la iveală. Este vorba despre doi pensionari britanici care au căzut victimele unui hoţ de bijuterii ce intrase în căsuţa închiriată de aceştia în insula St. Lucia. Incidente care tulbură liniştea turiştilor se petrec şi în zone din Europa. În Grecia, un bărbat care şi-a decapitat iubita i-a îngrozit pe locuitorii şi vizitatorii din insula Santorini. SECRETUL UNUI CONCEDIU DE GROAZĂ Violată lângă soţul bătut până la inconştienţă

Vacanţa unui cuplu britanic în Caraibe s-a transformat într-un coşmar, după ce femeia a fost violată sub ameninţarea armei, iar bărbatul a fost bătut crunt de un individ care a pătruns prin efracţie în vila pe care aceştia o închiriaseră. Cei doi britanici, pensionari, uşor trecuţi de 50 de ani, au decis să vorbească despre coşmarul pe care l-au trăit în primăvară în insula Santa Lucia pentru a-i avertiza pe alţi conaţionali care vor să plece în vacanţă în zonă, relevă „The Times“.

Autorităţile britanice şi americane i-au avertizat pe turiştii care merg în Santa Lucia să fie extrem de atenţi, întrucât în ultima perioadă au fost înregistrate violuri şi jafuri care i-au vizat pe turişti. Cuplul de pensionari se află acum în siguranţă, acasă, în Marea Britanie. Dar cei doi nu pot uita înfiorătoarea experienţă prin care au trecut. Într-o după-amiază, bărbatul şi femeia, care în tinereţe erau dornici de aventuri şi de explorarea unor ţinuturi îndepărtate, precum Africa şi India, abia se întorseseră de la cumpărături.

Habar nu aveau că într-unul dintre dormitoare se afla un bărbat mascat şi înarmat care voia să fure bijuterii, bani şi cadouri. „Deodată, am auzit-o pe soţia mea ţipând groaznic“, a povestit bărbatul. „Am crezut că a intrat vreun şarpe sau altceva. Am mers acolo şi am dat nas în nas cu un bărbat care avea o armă. Apoi totul a fost înspăimântător“, a continuat acesta.

În puterea agresorului Atacatorul i-a forţat pe pensionari să intre în dormitorul lor şi să le dea modestele bijuterii pe care le aveau, un ceas şi ceva bani. „M-a pus să mă întind pe jos şi a forţat-o pe soţia mea să mă lege cu o panglică de la draperii. Nu era drogat. Era calm. A luat-o pe soţia mea în bucătărie. O puteam auzi spunând: „Nu asta! Nu asta!“. La acel moment, doar o pipăia“, a relatat bărbatul. La scurt timp, hoţul a adus-o pe femeie lângă bărbatul ei şi a obligat-o să se culce pe podea.

„Nu sunt o persoană religioasă, dar mama mea a murit în urmă cu câţiva ani şi am spus atunci «mamă, te rog, ajută-m㻓, a relatat femeia. „Am auzit o bubuitură puternică şi pe soţul meu care respira groaznic de greu. M-am gândit că l-a împuşcat (...), după care am auzit o altă bubuitură, dar nu aşa intensă, şi mi-am dat seama că e piciorul lui care lovea capul soţului meu. Acesta, dezorientat, tot încerca să se ridice. Pentru asta, a mai primit o lovitură în cap. Cred că a fost lovit în cap de vreo şase ori“, a explicat femeia, vizibil marcată de experienţa prin care a trecut.

„Individul mi-a spus: «Vrei să-l omor eu pentru tine?». Am fost teribil de britanică şi i-am răspuns: «Nu, aş prefera să nu o faci. Nu, mulţumesc»“, a povestit aceasta. După ce i-a lovit soţul în cap, atacatorul a forţat-o să meargă în pat. „M-a violat. Tot timpul m-am concentrat ca soţul meu să nu vadă ce se întâmplă. Îi tot spuneam: «Stai culcat, stai culcat». Hoţul a terminat ce făcea. Nici n-am avut curaj să mă uit la el“, a mai spus femeia. Trei luni de convalescenţă Atacatorul a plecat cu telefonul lor mobil, însă telefonul fix funcţiona. Îngroziţi, cei doi pensionari l-au sunat pe administratorul vilei, care a venit şi i-a dus la spital. Bărbatul avea dinţii sparţi, oasele feţei fracturate şi mandibula dislocată. Timp de trei luni nu a putut să mănânce decât supă şi peşte. Femeia a avut o coastă ruptă. De asemenea, aceasta a fost supusă unor analize medicale minuţioase, pentru a se depista dacă în urma violului a contactat boli cu transmitere sexuală, dar, potrivit rezultatelor, nu există astfel de probleme.

Poliţia ia în calcul o ipoteză potrivit căreia atacatorul a pătruns în casă în timp ce menajera a făcut curat. Un posibil suspect se află în arest. Pensionarii au afirmat că încă înainte de atac au remarcat că în insulă se simte o undă de pericol. Cuplul fusese în insulă şi în urmă cu zece ani, când situaţia era mult mai calmă. „Oamenii sunt minunaţi, însă există o minoritate mai agresivă. Când întrebi pe cineva pe stradă pe unde să o iei, îţi cere bani în schimb. E şi o problemă cu drogurile. Sfatul nostru: Nu mergeţi acolo!“, a spus bărbatul. DECAPITARE Crimă sinistră în Santorini Un incident macabru a tulburat ieri liniştea turiştilor din insula greacă Santorini. Un bărbat de 31 de ani şi-a decapitat iubita, o profesoară de 25 de ani, după care s-a plimbat cu capul femeii prin oraş, înainte ca poliţia să-l aresteze, relevă Reuters. „Se plimba prin zonă, purtându-i capul şi spunând trecătorilor înmărmuriţi să nu-l oprească“, a spus un oficial al poliţiei. În timp ce încerca să scape de forţele de ordine, bărbatul a rănit un poliţist şi două femei. DUBLĂ CRIMĂ Ucişi în luna de miere, în vila de lux din Caraibe Povestea tinerilor căsătoriţi din Marea Britanie care au căzut victime unui jaf armat în ultima zi din luna lor de miere petrecută în Caraibe, în insula Antigua, a impresionat întreaga lume. Pe 27 iulie, Catherine şi Ben Mullany, ambii în vârstă de 31 de ani, au fost împuşcaţi în timpul unui presupus jaf care viza vila de lux pe care o închiriaseră, relevă Reuters. Catherine a murit pe loc, însă Ben, deşi a fost împuşcat în cap, a rămas în viaţă, dar a intrat în comă. Avea craniul fracturat, iar un glonte rămăsese în partea posterioară a capului. Duminică seară, acesta a încetat din viaţă la Spitalul Morriston din Swansea, unde fusese adus şi unde soţia sa a lucrat ca medic.

„Ben Mullany a încetat din viaţă. Gândurile întregului personal medical care l-a tratat pe Ben se îndreaptă în aceste triste momente spre familia lui“, a spus un purtător de cuvânt al spitalului. Înmormântarea celor doi va avea loc în satul natal al lui Catherine, Cilybebyll, în apropiere de Bonterdawe, la aceeaşi biserică la care aceştia s-au cununat în urmă cu numai trei săptă mâni.

„Catherine a crescut aici, toată lumea o cunoştea şi tot satul a venit s-o vadă în ziua în care s-a căsătorit. Acum, înmormântarea va avea loc aici, e prea groaznic să te gândeşti la asta“, a spus o localnică. Poliţia a interogat peste 30 de persoane şi a reţinut doi suspecţi, potrivit „The Daily Telegraph“. Deocamdată nu au fost formulate acuzaţii oficiale. O echipă formată din cinci experţi, condusă de unul dintre cei mai buni anchetatori britanici - detectivul Keith Niven - a plecat în insula Antigua după ce poliţia locală a cerut ajutorul Ministerului britanic de Externe. De asemenea, a fost oferită o recompensă de 67.000 de lire sterline (circa 85.000 euro) pentru informaţii care ar conduce la condamnarea ucigaşului. MISTER NEREZOLVAT Cazul „Maddie McCann“, o tragedie mondială Un alt caz de vacanţă transformată într-un coşmar a fost cel al dispariţiei micuţei britanice Madeleine McCann, pe data de 3 mai 2007. Aflată în vacanţă în Portugalia împreună cu părinţii şi fraţii ei gemeni, la Praia da Luz, Maddie a dispărut din apartamentul închiriat de familie. Părinţii au afirmat că au lăsat-o dormind alături de gemeni şi au plecat la un local din apropiere.

Trei zile mai târziu, poliţia a afirmat că există dovezi că fetiţa a fost răpită. Drama care a tulburat Europa a luat amploare când părinţii ei, Kate şi Gerry, au fost declaraţi oficial suspecţi în cazul dispariţiei. Autorităţile potugheze au suspectat-o pe mama fetiţei că a ucis-o accidental. Maddie, care în momentul dispariţiei avea 4 ani, nu a fost găsită nici până acum. Totodată, nici o persoană nu a fost pusă sub acuzare.

DUBLĂ DRAMĂ. Soţii McCann au fost consideraţi suspecţi pentru dispariţia propriei fiice

MONEDĂ DE SCHIMB Răpirea turiştilor, o practică la ordinea zilei In acest an au fost înregistrate cazuri de turişti răpiţi fie de organizaţii teroriste, fie de organizaţii rebele. În februarie, un cuplu de austrieci a fost dat dispărut în Tunisia, pentru ca, numai câteva săptămâni mai târziu, răpirea acestora să fie revendicată de organizaţia al- Qaida din Magreb, aminteşte AFP. De asemenea, la începutul lunii iulie, trei alpinişti germani au fost răpiţi în provincia Agri, din estul Turciei, de rebeli din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Turiştii germani, care făceau parte dintr-un grup de 13 persoane, au fost eliberaţi după zece zile. În luna mai, două turiste japoneze au fost răpite de membrii unui trib din Yemen. După eliberare, cele două au transmis scuze familiilor de acasă pentru faptul că le-au provocat emoţii.

AVENTURĂ FĂRĂ VOIE. Austriecii Wolfgang Ebner şi Andrea Kloiber, în mâinile răpitorilor tunisieni, în februarie 2008

Ne puteți urmări și pe Google News