Codiţele afro, un mod de exprimare a creativităţii în rândul tinerilor, nu se fac la coafor, se pot spăla, dar nu se pot desface. Când vrei să scapi de ele, te razi în cap.

Oamenii cu părul înnodat în rasta sunt încă nişte apariţii bizare în peisajul cotidian din Bucureşti. Oriunde merg, aerul lor exotic atrage imediat atenţia. Bătrânii se crucesc şi scuipă în sân cu vizibil dispreţ şi consternare, oamenii îmbră caţi office îi privesc cu condescendenţă, iar copiii râd pe înfundate şi îi arată cu degetul.

„Dreadlocks“ (din engl. „dread“ - spaimă, oroare; „lock“ - buclă) sunt codiţe făcute în aşa fel încât podoaba capilară a posesorului arată ca şi când nu a cunoscut niciodată pieptenele sau peria. Părul este tapat foarte strâns sau înnodat, iar şuviţele primesc un aspect sălbatic, aparent neîngrijit. Cei care au cozi rasta şi s-au săturat de acestea pot scăpa de ele doar dacă se tund complet. Un look îndrăzneţ pentru cei care vor altceva Poate din această cauză, oamenii cu frizuri normale, cu părul pieptănat şi coafat îngrijit nu ştiu cum să reacţioneze în faţa cozilor răvăşite şi rebele. Nu ştiu ce să creadă şi rămân adesea cuprinşi de perplexitate în faţa unor tineri care parcă au, în loc de capete, nişte tarantule uriaşe care îşi mişcă picioarele negre independent de voinţa lor.   Ai zice că sunt oameni ai străzii cu părul murdar şi îmbâcsit, dar hainele şi accesoriile contrazic asta. Cei mai mulţi au o atenţie deosebită pentru felul în care se îmbracă, iar codiţele sunt un element în plus în încercarea de a fi diferiţi, de a apărea altfel, de a trece peste moda care impune breton asimetric sau haine de firmă. Codiţele nu au mereu legătură cu religia Pe Andreea am întâlnit-o într-un club din Centrul Istoric, la o masă cu câţiva prieteni. Sunt toţi veseli şi volubili. Recunoaşte că nu e prima dată când cineva o întreabă de codiţele ei. „Am dread-urile de trei ani. Faptul că mi le-am făcut nu are nicio legătură cu religia, nicio semnificaţie specială, deşi am citit şi ştiu ce înseamnă şi îmi place foarte mult muzica reggae“, spune Andreea.

Ea nu a luat decizia să şi le facă datorită modei, ci pur şi simplu pentru că „a vrut să se uite în oglindă şi să vadă altceva“. „Cu cât îmi creşte părul şi devin mai lungi, cu atât îmi plac mai mult“, adaugă fata. Cozile îi cad grele pe umeri şi pe spate, deşi sunt prinse cu o eşarfă în vârful capului. O coafură pentru acasă „Nu înţeleg de ce îşi fac unii aşa ceva“, mărturiseşte cu nedumerire doamna Nuţi, angajata unui coafor de cartier. „Arată îngrozitor. Eu cred că oamenii trebuie să se îngrijească un pic, ce Dumnezeului, doar există acum pe piaţă o grămadă de produse pentru păr. Mai vin şi la mine fete care vor ceva mai fistichiu. Le fac şuviţe blonde sau filate şi sunt mulţumite. Dar cozi din astea nu mi-a cerut nimeni“, adaugă coafeza.

În Bucureşti nu există saloane care să ofere pe lista serviciilor o astfel de frizură, dar tinerii s-au adaptat şi au învăţat să-şi facă singuri. Doritorii află de pe forumuri sau de la cunoscuţi la cine pot să apeleze pentru a arăta ca Bob Marley. Preţurile variază în funcţie de lungimea şi de desimea părului, de la 150 la 400 de lei. Instrumente: o croşetă, un pieptene şi multă răbdare Alexandra are 23 de ani şi este o adevărată expertă. Face cozi rasta de aproape cinci ani, iar prin mâinile ai au trecut peste 150 de capete. Codiţele sunt confecţionate cu croşeta şi pieptenele. „Am învăţat singură, pur şi simplu mi-am imaginat cum se fac şi am exersat pe mine până au ieşit bine“, îşi aminteş te tânăra. După cinci ani de experienţă, operaţiunea îi ia şase ore, dacă doritorul are părul mediu ca lungime. În cazul extensiilor, treaba e mai complicată, iar procesul durează aproape o săptămână.

„Mi s-a părut cool să arăt aşa“ Dorina, care are 22 de ani, şi-a făcut dread-uri pentru că i-a plăcut la nebunie aerul exotic pe care cozile rasta îl oferă. „Mi s-a părut cool să arăt aşa şi am întrebat printre cunoscuţi, până am găsit pe cineva care ştia să facă“. Dorina spune că mai greu a fost cu reacţiile oamenilor, pe stradă, în mijloacele de transport.   „Unii îmi admirau părul şi mă întrebau cum l-am făcut aşa. Alţii nu prea înţelegeau. Cineva m-a întrebat odată dacă îmi dau cozile jos când mă spăl pe cap“, povesteşte, amuzată, Dorina. „Cele mai mari probleme le am când merg acasă, în Ilfov. Pentru cei de-acolo, aspectul părului meu este o ciudăţenie de neînţeles. În maxi-taxi toată lumea mă priveşte suspicios, iar unii mă arată cu degetul şi fac comentarii de genul «uitaţi-vă la ea, parcă nu s-a spălat de când s-a născut» sau «sigur are păduchi în claia aia»“.

Dorina adaugă că a avut probleme şi cu tinerii. „Un puşti a scos odată o brichetă şi a încercat să dea foc unei codiţe, chiar acolo, în mijlocul de transport“, îşi aminteşte fata. O opţiune politică sau de stil Puţini ştiu însă, chiar dintre cei care le poartă, că dread-urile reprezintă, de fapt, mai mult decât o coafură ingenioasă, un trend sau un accesoriu şocant. Sunt purtate din multe motive: pot fi expresia unor credinţe religioase, manifestarea mândriei etnice, pot exprima convingeri politice sau pur şi simplu o preferinţă de stil. Cozile rasta au fost purtate la început de oamenii de culoare şi în Egiptul antic, dar în timp au găsit adepţi indiferent de etnie şi de culoare.

În general, cei care îşi ţin părul astfel împărtăşesc un spirit boem. Când muzica reggae a câştigat popularitate şi a fost acceptată ca o modă, în anii ’70, dread-urile au fost adoptate şi au devenit parte din mişcarea respectivă. Mai târziu, în anii ’90, au devenit populare, prin ascensiunea unor trupe de rock, ai căror membri purtau codiţe. MIŞCAREA RASTA Lungimea codiţelor arată înţelepciunea Dread-urile sunt asociate cu mişcarea Rasta. Adepţii acesteia nu trebuie să se tundă, nu au voie să îşi taie barba şi nici să îşi provoace, sub orice aspect, vreo rană, ceea ce înseamnă că pentru oamenii rasta intervenţiile chirurgicale de orice fel sunt interzise. Pentru ei, lungimea codiţelor arată înţelepciunea, maturitatea, cunoaşterea şi indică nu numai vârsta persoanei, ci şi cât timp a trecut de când s-a convertit. Rastafari asociază dread-urile cu o călătorie spirituală care are loc în procesul creşterii părului.

Răbdarea este cheia, dar se face trimitere frecvent şi la o călătorie a min- ţii, a sufletului şi a spiritualităţii. În această accepţiune, a avea dread-uri naturale înseamnă a-ţi lăsa părul să crească liber, firesc, fără a-l tunde sau pieptă- na şi spălându-l doar cu apă.

FALS Cinci minciuni despre dread-uri > Dread-urile nu se spală. Părul trebuie să fie murdar ca să stea aşa.

> Dread-urile deteriorează părul şi scalpul şi nu permit curăţarea acestuia. > Singurul mod în care poţi obţine codiţe frumoase este să nu îl piepteni niciodată. > Numai oamenii de culoare îşi pot face dread-uri. > Oamenii care au codiţe rasta se droghează şi ascultă muzică reggae.