Millennium Bank, pe plus

Millennium Bank, pe plus

Suma totală a activelor a ajuns, la sfârşitul lunii iunie, la 204 milioane euro, o valoare cu 150% mai mare decât cea înregistrată în decembrie anul trecut. În ceea ce priveşte pierderile, acestea se ridică la suma de 13,6 milioane euro, considerabil mai puţin decât planul, se arată într-un comunicat al băncii. 

Volumul total al împrumuturilor a fost de 133 milioane euro, în creştere cu 261% în comparaţie cu sfârşitul anului 2007. Valoarea împrumuturilor acordate persoanelor fizice a depăşit suma de 50 milioane euro, cu 235% mai mult decât în decembrie 2007, în timp ce împrumuturile pentru persoane juridice au crescut cu 271% în comparaţie cu sfârşitul anului 2007, ajungând la 83 milioane euro.

Totalul sumelor atrase de la clienţi (depozite, conturi curente şi conturi de economii) a fost de 75 milioane euro, cu 94% mai mare decât la finalul anului trecut.    Millennium Bank, subsidiara celui mai mare grup privat din Portugalia, Millennium bcp, şi-a început activitatea activitatea pe piaţa românească pe data de 11 octombrie 2007 prin deschiderea simultană a 39 de sucursale, în Bucureşti şi în opt oraşe din ţară.

Investiţia iniţială pentru România a fost de 40 milioane euro, iar până la sfârşitul anului 2011, banca estimează o investiţie de 300 milioane euro, urmând ca numărul sucursalelor să ajungă la 100, până la sfârşitul anului 2009. Millennium bcp are o reţea de peste 1.500 de agenţii în Portugalia, Polonia, Grecia, Mozambic, Angola, SUA, Turcia şi România.

Ne puteți urmări și pe Google News