Un procuror turc a anunţat ieri punerea sub acuzare a 86 de membri ai unui grup suspectat că ar fi plănuit înlăturarea de la putere a guvernului turc condus de premierul Recep Tayyip Erdogan.
Anunţul vine pe fondul unei tensiuni create de un alt caz, care vizează desfiinţarea partidului Justiţie şi Dezvoltare, aflat la guvernare, acuzat că ar urmări implementarea unei agende islamice. Cei 86 sunt acuzaţi că ar fi plănuit să creeze o diversiune, prin provocarea furiei elitelor laice, care ar fi antrenat intervenţia armatei în scopul răsturnării guvernului acuzat că doreşte islamizarea ţării.
Acuzarea a făcut de altfel referire la uciderea unui judecător, în 2006, şi la un atac cu bombă la sediul unui ziar laic. Printre persoanele puse sub acuzare - suspectate de apartenenţă la gruparea teroristă „Energekon“ - se află mai mulţi reprezentanţ i ai elitelor laice, printre care înalţi ofiţeri în retragere din armata turcă, ziarişti şi oameni de afaceri.