Pe zi ce trece, social-democraţii se afundă tot mai tare în trecut.
Timpul pare a fi trecut degeaba peste PSD. După patru ani în care social-democraţii s-au încordat a reformă, dar au sfârşit în ciorovăieli pe funcţii, în partid nu s-a schimbat nimic. Deşi PSD este partidul în care s-a vorbit cel mai mult de schimbare, reformă şi modernizare, oferta politico-electorală este cea din 2004. Aceleaşi figuri prăfuite, mai cărunte, mai ridate, mai cocoşate de dosare şi mai acrite conduc partidul. Pentru Cotroceni, propunerea este acelaşi Adrian Năstase, puţin mai bogat datorită milionului de la mătuşa Tamara, dar mai nervos din cauza drumurilor la DNA.
Mircea Geoană a rămas consecvent propriului vis: Palatul Victoria. Deasupra acestui tandem reînviat tronează tătucul Iliescu: un bătrânel care picoteşte în interminabilele şedinţe de partid şi se trezeşte înfierând „fripturismul“ şi „infatuarea“ „barosanilor locali“ care visează la mălaiul ministerelor. La butoanele campaniei electorale: acelaşi Miron Mitrea. Şef peste combinaţii cu alte partide: veşnicul Viorel Hrebenciuc. Până şi nea Miki Şpagă a rămas responsabil de reacţia rapidă. La vitrină, aceleaşi bibelouri: Cristian Diaconescu, Titus Corlăţean, Victor Ponta. Toată această pleiadă este garnisită din belşug cu baroni locali proaspăt resuscitaţi prin vot uninominal.
Vorba lui Iliescu, citat de Geoană: săracii sunt mai săraci, iar bogaţii sunt mai bogaţi. Dacă nu s-ar fi produs câteva decese, ai fi crezut că PSD nu se supune legilor naturii.
Când săracii sărăciţi erau plânşi, bogaţii din PSD, deveniţi mai bogaţi, îşi numărau în minte milioanele făcute în opoziţie. Se vedeau atât de aproape de scaunele de miniştri de parcă ar fi atins bugetul României cu mâna. În generozitatea lor, au ridicat la pătrat promisiunile electorale din 2004. Astfel, sutele de kilometri de autostradă au devenit acum mii. Sălile de sport s-au transformat în „opt stadioane UEFA“. În general, faţă de ce promitea PSD în urmă cu patru ani - burse, salarii, pensii, indemnizaţii - acum se plusează cu dublu.
Din punctul de vedere al frăţiilor electorale, PSD vine cu aceeaşi alianţă cu partidul-televiziune al lui dom’ profesor. Pe lângă tonomatele lui Voiculescu, PSD îi recâştigă prin acest parteneriat cu PC pe rătăciţii DIP şi Rodica Stănoiu. Pe zi ce trece, PSD pare să se afunde mai tare în trecut. Dacă ar fi Ceauşescu, l-ar fi făcut poate preşedinte de onoare.
Ceva totuşi s-a schimbat. În urmă cu patru-cinci ani, baronii care tăiau şi spânzurau în judeţele unde făceau pe dumnezeii locali aveau interdicţie să se lăfăie în talk-show-urile de la Bucureşti. Când veneau totuşi la şedinţele de la „centru“, Cozmâncă îi băga pe uşa din dos şi îi ţinea pitiţi undeva în spatele sălii.
Acum microfonul e al lor. Li se decernează diplome şi medalii. Sunt „olimpicii PSD“, premiaţi pentru performanţa de a fi subjugat cele mai needucate şi amărâte categorii sociale din cele mai sărace judeţe ale ţării. Vorba unui PSD-ist, devenit conservator: „Dacă nu i-am ţine pe pensii de 500 de mii de lei (vechi), s-ar duce dracu’ stânga. Ia să le dăm salarii, să vezi cum ajung la dreapta“.
Recomandările noastre
