PDL acuză: „PSD şi PNL şi-au pus candidaţi de faţadă“

PDL acuză: „PSD şi PNL şi-au pus candidaţi de faţadă“

Deputatul PDL Valentin Iliescu, membru în Comisia electorală, a acuzat ieri faptul că blatul PSD-PNL nu s-a limitat doar la trasarea colegiilor uninominale.

El susţine că cele două partide ar fi convenit să-şi pună contracandidaţi de faţadă, acolo unde intră în competiţie „greii“ celuilalt partid. Cum se face culoar pentru băieţii deştepţi

Remarcând că, prin decupajele iniţiate în Comisia de Cod electoral, „dinozaurii politici trebuie să tragă numai lozul câştigător“, Iliescu a susţinut că astfel se acreditează două categorii de candidaţi: „cei supereligibili şi iepurii perdanţi, sau băieţii deştepţi şi fraierii de umplutură“.

El a oferit şi un exemplu al acestor înţelegeri: în judeţul Giurgiu s-au creat, la Camera Deputaţilor, patru colegii uninominale, astfel încât să fie favorizaţi candidaţi PSD şi PNL. Astfel, Şerban Mihăilescu (PSD), Niculae Bădălău (PSD), Dragoş Ujeniuc (PNL) şi Daniel Chiţoiu (PNL), şeful ANAF şi finul lui Dan Radu Ruşanu, sunt candidaţii eligibili pentru cele patru colegii, urmând ca ei să fie concuraţi de candidaţi de faţadă din partidul partener. 

Numărul deputaţilor - calculat politic

Aranjamentele parafate de Comisia electorală au fost posibile, potrivit lui Niţă, pentru că guvernul a modificat, prin ordonanţă de urgenţă, Legea uninominalului votată de parlament. Executivul a eliminat prevederea potrivit căreia diferenţa între două colegii din acelaşi judeţ trebuie să fie de maximum 30%. În aceste condiţii, diferenţele au ajuns şi la 35% şi s-au produs şi anomalii la nivel naţional. Cazul cel mai elocvent: municipiile Cluj şi Iaşi au populaţii apropiate, însă în primul oraş vor fi aleşi patru deputaţi, iar în al doilea - cinci.

Ne puteți urmări și pe Google News