Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că are cea mai valoroasă echipă din România, care va juca asemănător Spaniei la Euro 2008, informează Mediafax.
"Nu mai iau nimic, am cea mai puternică echipă. E o echipă care va juca exact ce a jucat Spania la Euro", a declarat Becali, care a spus că Goian va continua la Steaua, deşi s-a speculat că fundaşul stelist va părăsi Ghencea în această vară.
Declaraţiile finaţatorului stelist vin imediat după meciul amical dintre Steaua şi echipa slovenă NK Maribor, terminată cu scorul de 2-0. Golurile Stelei au fost maarcate de Bogdan Stancu şi Janos Szekely, jucători transferaţi în Ghencea în această vară, alături de Robert Neagoe, Claudiu Ionescu, Thiago şi portarul Tătăruşanu.
Recomandările noastre