După ce Comisia de Disciplină a penalizat Steaua cu şapte puncte, pentru tentativă de corupţie, patronul Gigi Becali a realizat pericolul ca echipa să fie eliminată din cupele europene. Latifundiarul crede că la mijloc e mâna lui Fathi Taher, patronul Rapidului.
Steaua este la un pas de a fi suspendată din cupele europene în sezonul viitor în urma scandalului „Valiza“. Comisia de Disciplină a FRF a decis miercuri penalizarea „roş-albaştrilor“ cu şapte puncte şi i-a interzis lui Gigi Becali accesul pe stadioane timp de doi ani. Latifundiarul a înţeles că „gluma“ sa ar putea atrage o sancţiune fără precedent asupra clubului.
„Dacă te duci la UEFA sau la FIFA fiindcă ai fost depunctat pentru corupţie, ăia nu te întreabă, ci imediat te scot din cupele europene!“, a spus ieri Becali. Bogătaşul din Pipera i-a acuzat pe acţionarii Rapidului că se află în spatele acestor decizii: „Înclin să cred că e comandă pe bani, pe banii Rapidului. Pe Taher nu-l mai sun în viaţa lui!“.
Paradoxal, după ce i-au învins pe rivalii din Giuleşti la comisii în urma celebrului „caz bricheta“, Steaua ar putea pierde tot la „masa verde“ locul de Liga Campionilor, tocmai în favoarea celor de la Rapid, ca urmare a scandalului „Valiza“! Comisia de Apel nu a stabilit deocamdată data la care se va reuni pentru a judeca acest caz.
„La prima cale de atac, decizia va fi desfiinţată“
Soarta grupării din Ghencea depinde de deciziile care se vor lua la Comisia de Apel şi, eventual, la Curtea de Arbitraj pentru Fotbal sau Tribunalul Sportiv de la Laussanne, ultimele instanţe la care „roş-albaştrii“ mai au dreptul să se adreseze. Pentru a-şi păstra locul în cupele europene, Steaua trebuie să-i convingă pe membrii celorlalte foruri care vor judeca speţa să şteargă toate sancţiunile dictate de Comisia de Disciplină.
Chiar dacă depunctarea va fi redusă, vicecampioana riscă excluderea din cupele europene, care tot miercuri le-a fost aplicată şi celor de la FC Porto. Gigi Becali a lansat alt pronostic: „Decizia nu va rămâne aşa. Mai sunt căi de atac şi la prima dintre ele, sancţiunea va fi desfiinţată. Nu cred că va ajunge mai departe de Apel“.
„Le-aş fi dat ceva, dar mi-a fost frică“
Gigi Becali a lansat ieri ipoteze şi acuzaţii delirante şi jigniri suburbane. Finanţatorul steliştilor susţine că membrii comisiei i-ar fi dat de înţeles că vor mită! „Ştiţi care e părerea mea? Îmi băteau apropo când am fost acolo, că ei iau şapte milioane pe lună, că nu ştiu ce... Probabil au fost indignaţi că Becali ăsta e milionar... Poate le-aş fi dat şi lor ceva, dar mi-e frică să dau mită. Mi-era şi ruşine, mă făceam că n-aud. Poate or fi vrut câteva sute de mii pentru ce au dat în «cazul bricheta». Nici nu mi-au folosit punctele alea pe care le-au dat ei cu bricheta“, a tunat Becali.
„Vând acţiunile şi termin bâlciul“
Strâns cu uşa de instituţiile statului şi de comisiile federale, Gigi a anunţat că e dispus să vândă acţiunile de la Steaua. „Nu e important că nu mai intru eu pe stadion. Eu ies şi din viaţa publică, şi din viaţa sportivă. Termin, vând, şi cu asta, basta. Vând acţiunile şi am terminat bâlciul. Nu mai merg nici la fotbal, care e problema?“, a promis Becali.
Fostul oier mai are însă o dorinţă. „Nu există corupţie de mai multe feluri. Corupţia o stabilesc instituţiile statului. Atât timp cât este o urmărire penală, aşteptăm. Am cerut să aşteptăm ce spun instanţele de judecată, Parchet şi instanţă judecătorească. Ei au făcut o tâmpenie iar acum nu mai ştiu cum să iasă din ea. Dacă rămâne aşa, atunci probabil o să spun ca Emil Constantinescu: «M-au învins structurile! ». Cea mai mare dorinţă a mea e să ştiu cine a făcut asta. E o mână undeva, o chestie care îmi scapă şi nu am linişte până nu aflu cine a făcut asta. Nu aveau cum ăştia de la comisie, sunt prea mici şi prea tâmpiţi pentru asta. Mâna Rapidului e una din variante“, a spus el. "Aceste acuzaţii au fost făcute de un om iresponsabil şi lipsit de caracter. Noi respectăm Steaua şi nu vrem să participăm în Liga Campionilor în urma unei decizii luate la masa verde.", George Copos, acţionar Rapid
ANTECEDENTE
Forul continental a mai pedepsit Steaua
De când este patron la Steaua, Gigi Becali a murdărit constant imaginea clubului prin nenumărate scandaluri legate de violenţă fizică şi de limbaj, rasism, cazuri de dopaj, bani negri, meciuri tructate şi corupţie. Dacă la comisiile interne a găsit „înţelegere“ aproape de fiecare dată, nu acelaşi lucru s-a întâmplat la scandalurile internaţionale. UEFA e neiertătoare şi Steaua cunoaşte cel mai bine acest lucru.
În toamna anului 2005, forul european a sancţionat gruparea din Ghencea cu disputarea unui meci internaţional la 250 de kilometri de propriul stadion şi a penalizat-o cu o amendă foarte mare din cauza comportamentului rasist al publicului la partida cu Shelbourne Dublin. „Roş-albaştrii“ au fost obligaţi să joace la Constanţa meciul de Cupa UEFA cu Valerenga Oslo. A fost pentru prima dată când un club românesc a primit o sancţiune pe plan internaţional!
În primăvara anului 2006, UEFA l-a suspendat pentru un meci pe Mihai Stoica (foto), pe atunci manager general în Ghencea, pentru că s-a certat cu şeful dispozitivului de ordine desemnat la partida din Cupa UEFA dintre Steaua şi Rapid. O eventuală suspendare pentru un sezon din cupele europene ar fi însă cea mai mare pată pusă de Gigi Becali pe imaginea celui mai galonat club din România.
Latifundiarul a mai scornit o „aroganţă“, spunând că l-a chemat ieri la palatul său pe avocatul portughezilor de la FC Porto, club care tocmai a fost sancţionat drastic de UEFA! „L-am adus pe avocatul lui FC Porto să-mi explice ce s-a întâmplat acolo. UEFA nu concepe că în România pot fi două feluri de corupţie. Corupţia e una. La puşcărie! Cei de la UEFA vor analiza cazul şi vor zice că românii sunt nebuni“, a strigat Becali.
PREVEDERE
Unde-i lege, nu-i tocmeală
UEFA a asprit drastic legile în privinţa celor care încalcă legea, mai ales când e vorba de implicare în cazuri de corupţie. În urmă cu doi ani, AC Milan a fost una dintre echipele amestecate în celebrul scandal „Calciopoli“, care a cutremurat fotbalul italian. Deşi iniţial a fost suspendată foarte dur, echipa lui Berlusconi a profitat de clemenţa „comisiilor“ care i-au redus suspendarea iniţială şi şi-a păstrat locul la „masa bogaţilor“, în Liga Campionilor. Mai mult, în sezonul 2006-2007, AC Milan a câştigat Liga Campionilor, deşi iniţial nu avea dreptul să se înscrie în competiţie! De atunci, UEFA a schimbat legea. La capitolul „criterii de înscriere“, articolul 1, litera d, prevede următoarele obligaţii pentru clubul care vrea să participe în competiţiile continentale: „Nu trebuie să fie sau să fi fost implicat în nicio activitate al cărei scop e aranjarea sau influenţarea rezultatului unui meci la nivel naţional sau internaţional“.