Urmărit internaţional, arestat în Galaţi

Urmărit internaţional, arestat în Galaţi

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus, astăzi, reţinerea pentru 24 de ore a lui Nelu Manolescu, urmând ca acesta să fie prezentat în faţa Curţii de Apel pentru arestare provizorie şi extrădare către autorităţile italiene.

Săptămâna trecută, Tribunalul din Torino a înaintat spre executare Curţii de Apel Galaţi mandatul european de arestare pe numele lui Manolescu, căutat de autorităţile italiene pentru comiterea mai multor infracţiuni, anunţă Rompres.

Bărbatul este acuzat că, în complicitate cu alte persoane, in aprilie anul trecut, l-a ameninţat cu un cuţit pe un cetăţean albanez, obligându-l să le înmâneze cheile autoturismului şi să coboare, după care l-au lovit cu cuţitul provocându-i leziuni la braţul drept şi piciorul stâng, care i-au pus în primejdie viaţa.

De asemenea, în perioada ianuarie-aprilie 2007, împreună cu altă persoană, a favorizat şi exploatat activitatea de prostituţie a unei minore din Brăila, însoţind-o în Torino şi Ravenna şi obligând-o să îi dea sumele de bani provenite din prostituţie.

Nelu Manolescu a fost dat în urmărire internaţională de autorităţile italiene pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, furt organizat cu folosirea armelor şi exploatare sexuală a minorilor. 

Suspectul a părăsit Italia, dar a fost descoperit şi reţinut pe raza comunei Râmnicelu din judeţul Brăila, unde se ascundea în casa unor rude.

(16:07)

Ne puteți urmări și pe Google News