La supermaratonul Békéscsaba - Arad - Békéscsaba, din weekend, au participat peste 400 de persoane.
Cu bicicletele, cu rolele ori alergători în echipă, la supermaratonul Békéscsaba - Arad - Békéscsaba s-au înscris peste 400 de concurenţ i. În afară de cele două participante femei care au abandonat cursa, de graniţă nu a trecut nici alergătorul etiopian înregistrat în competiţie.
„Cei mai mulţi participanţi sunt din România şi Ungaria, dar avem concurenţi şi din Serbia, Rusia, Ucraina, Etiopia, Finlanda. Avem un participant din Etiopia care, din păcate, nu e reuşit să treacă graniţa pentru că nu a avut viză. A rămas în Ungaria“, a declarat directorul Direcţiei de dezvoltare şi asistenţă comunitară Arad, Etelca Nagy. La supermaratonul Békéscsaba - Arad - Békéscsaba sunt puse în joc premii de 10.000 euro. Bicicliştii arădeni au dat prima lovitură
Sâmbătă, la ora 9.00 dimineaţ a, s-a dat startul în Békéscsaba, Ungaria. Cei înscrişi au avut de alergat sâmbătă primul traseu, de 103,8 kilometri. Sportivii au intrat în ţară prin punctul de trecere a frontierei Turnu, după care au alergat pe DN 7 şi au intrat în municipiu. Startul spre Ungaria s-a dat ieri, la 9.00 dimineaţa, din faţa Primăriei Arad. Concurenţii au avut de parcurs 93,1 kilometri, pe alt traseu, până la linia de sosire de la Békéscsaba. Maratonul nu s-a finalizat până la închiderea ediţiei.
Primii care au ajuns la Arad au fost cei care au concurat cu biciclete şi role, dar şi alergătorii în echipe. Primul sportiv care a ajuns la Arad a fost Emanuel Tomuţa (21 ani), care a parcurs, pe bicicletă, distanţa dintre cele două oraşe în 5 ore şi 39 de minute. El a fost urmat, la câteva secunde, de doi dintre colegii săi, Ovidiu Turcu şi Gheorghe Păiuşan, legitimaţi la Clubul Voinţa din Arad. Au urmat alergătorii maghiari de la Puma Bekescsaba, după 5 ore, 58 de minute şi 50 de secunde de la start. Femeile au abandonat cursa
În cursă au intrat, la categoria alergat individual, şi 15 bărbaţi şi 2 femei. Primul concurent la individual, vedeta maratonului, Anatoly Kuglikov, a ajuns la Arad după ce a alergat cei 103,8 km în 7 ore, 42 de minute şi 57 de secunde.
Ultimul concurent la individual, maghiarul Istvan Fenyo, a ajuns după 11 ore, 18 minute şi 28 de secunde. Cele două concurente la individual, românce, au abandonat cursa după 25 şi respectiv 55 km.
Dintre alergătorii pe echipe, cei mai tineri şi cei mai vârstnici alergători la echipe sunt din România şi au vârste cuprinse între 16 ani şi 72 de ani.
„Eu particip cam de vreo 8-9 ani, de obicei la categoria cea mai mare. Şi denumirea echipei noastre este România 300, deoarece componenţii echipei depăşesc vârsta de 300, dacă adunăm vârstele noastre. Traseul este foarte bun, singura problemă, că este foarte cald. Sunt acele porţiuni drepte care te descurajează, la un moment dat, când vezi că tot mergi pe linie dreaptă, linie dreaptă şi nu se mai termină să fie şi nişte curbe“, spune profesorul Viorel Hesco.
DECAN DE VÅRSTĂ
Poştaşul cu trei recorduri Guiness
Ungurul Novak Ferenc a fost cel mai vârstnic biciclist care a concurat la supermaraton. Deşi are doar o mână, se mândreşte cu faptul că, până la cei 77 de ani împliniţi, a parcurs pe bicicletă un milion şi jumătate de kilometri. Fost poştaş în Ungaria, Novak figurează de trei ori în Guinness Book. La vârsta la care pensionarii se plâng de boli reumatice, bătrânul mărturiseşte că nu a fost niciodată la doctor şi nici nu îşi cunoaşte medicul de familie.