Aproximativ 100.000 de oameni s-au îngrămădit, sâmbătă, la „Noaptea Muzeelor“.
Misiune imposibilă pentru cei care şi-au pus în minte să viziteze toate cele 12 instituţii de cultură bucureştene deschise până în zorii zilei de ieri, la „Noaptea Muzeelor“. În jur de 100.000 de oameni au ieşit alaltăieri-noapte din case pentru acest eveniment, potrivit organizatorilor. Cei mai mulţi au fost atraşi de intrarea gratuită. Potenţialii vizitatori au format cozi imense, unele chiar de aproape o sută de metri, la intrările muzeelor incluse în circuit.
La Muzeul Naţional de Artă al României, deschis până la ora 2.00, înghesuiala din curte ar fi descurajat orice doritor sosit după ora 23.00. Trotuarele de pe Calea Victoriei s-au înţesat cu grupurile celor forţaţi, din cauza aglomeraţiei de la Muzeul Naţional „George Enescu“ sau Muzeul Naţional de Istorie, spre exemplu, să se mulţumească doar cu plimbarea spre Muzeul Ţăranului Român. Aici, de la ora 12.00, vizitatorii au fost poftiţi să părăsească mai devreme sălile de expoziţii şi să se retragă prin curtea interioară, cu bere, mici şi lăutari. Cei care n-au apreciat fumul grătarelor s-au mulţumit cu cel folosit în proiecţiile artistului Philipp Geist. Scopul: o reţea europeană de instituţii culturale
Sute de bucureşteni s-au aliniat şi în faţa Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa“, atraşi de numărul mare de exponate şi de maratonul de documentare marca „National Geographic Channel“, sau de concertul de muzică de cameră „Simfonia Naturii“, anunţate în program. Practic, de „Noaptea Muzeelor“, foarte mulţi bucureşteni nu au reuşit să viziteze nicio expoziţie, mulţumindu-se să participe la „noaptea plimbărilor“.
Sărbătoarea Muzeelor a fost iniţiată acum patru ani de Ministerul Culturii din Franţa. Anul trecut, în jur de 1,3 milioane de oameni au vizitat 956 de muzee franceze. Extins la nivel european, sub patronajul Consiliului Internaţional al Muzeelor şi Consiliului Europei, evenimentul are ca scop realizarea unei reţele de muzee, în jurul unui scop comun: acela de a apropia publicul larg, în special tinerii, de colecţiile muzeelor.