FRF împinge iar Ceahlăul spre Liga I!

FRF împinge iar Ceahlăul spre Liga I!

Mizeria din fotbalul românesc este încurajată de la nivel înalt, de personaje care pregătesc o nouă „repromovare“ a formaţiei Ceahlăul Piatra-Neamţ!

Marea prietenie dintre FRF şi Gheorghe Ştefan, primarul urbei moldave şi preşedintele proaspetei retrogradate Ceahlăul, s-a soldat, până acum, cu destule favoruri pentru „Pinalti“: meciuri ale naţionalei lângă Pietricica, laude în campania electorală pentru „catindat“ şi, în ultimă instanţă, menţinerea abuzivă a echipei în prima ligă.

După Delta urmează Buzăul

Membrii Comitetului Executiv (a cărui şedinţă s-a ţinut ieri la Piatra-Neamţ) au plecat de la sediul clubului Ceahlăul încărcaţi cu sacoşe portocalii pline de cadouri, pe care era sigla PDL!

Ceahlăului i se pregăteşte, pentru al doilea an consecutiv, repromovarea „la masa verde“ în Liga I, deşi rezultatele au plasat-o sub linia retrogradării. Anul trecut, nemţenii au ocupat locul pe care îl obţinuse pe teren Delta Tulcea, formaţie care n-a putut câştiga însă meciul cu Comisia de Licenţiere. Acum, Ionuţ Lupescu a anunţat că Oţelul, Poli Iaşi şi Gloria Buzău sunt în pericol să nu primească licenţa! Pe 31 mai, Comisia de Licenţiere va anunţa echipele care vor primi licenţa.

Sunt mărturii că „Pinalti“ Ştefan speră să obţină locul ocupat de Buzău printr-un tertip incredibil. Gruparea din Crâng se află în litigiu financiar cu fostul antrenor Ion Viorel. Orice club care acumulează o datorie, indiferent de cumulul ei, nu poate primi licenţa.

L-a cumpărat „Pinalti“ pe Ion Viorel?

„E problema cu Ion Viorel. Din septembrie n-a mai venit la muncă, dar vrea 200.000 de euro. I-am dat banii pentru luna decembrie la banchetul de sfârşit de an, dar nu mi-a semnat ordinul de plată. Am martori. Şi apare ca datorie în contul clubului! Se laudă că el a promovat echipa şi tot el o retrogradează. A spus că «Pinalti» i-a oferit 200.000 de euro ca să nu semneze acea hârtie. Cum să-i mai dau 6.000 pe lună, dacă nici nu vine la muncă? I-am spus că-i dau 2.000 pe lună, dar nu vrea“, a acuzat ieri Costel Bucur, patronul „Steluţei“. „E nebun! Eu n-am discutat cu «Pinalti». Vreau doar dreptul meu. Am contract pe trei ani, în care există o clauză care spune clar că, dacă sunt dat afară, Gloria Buzău trebuie să-mi achite integral contractul. Dacă-mi dă 193.000 de euro salariu, plus 30.000 de euro prime, o să ia licenţa. Mi se rupe dacă nu iau ei licenţa“, a răspuns Ion Viorel.

Şi ceilalţi vizaţi s-au indignat. „Dacă rămâne iar Ceahlăul în Liga I prin tertipuri, nu mai are rost să rămânem în fotbal. Trebuie să plecăm toţi. Nu ştiu ce probleme are Poli... Dacă Iaşiul n-o să aibă bani să plătească până la termen, trebuie să mergem din uşă în uşă prin blocuri. Lumea o să dea“, s-a lamentat Ionuţ Popa, antrenorul de la Poli Iaşi.

Petre Grigoraş, tehnicianul de la Oţelul, s-a enervat şi el: „M-au găsit pe mine oaia neagră? Poate nu le place faţa mea, le-oi fi eu antipatic, dar operaţii estetice nu fac, să fie clar! Ce-or fi zis ei? La Oţelul le-am luat şi punctele câştigate pe teren, hai să-i şi retrogradăm, că-s proşti!“. (a mai contribuit Andrei Crăciun)

Ne puteți urmări și pe Google News