FLORIAN BICHIR: "Până pe 15 mai, mulţi români trebuie să-şi depună la Administraţiile Financiare declaraţia de venit."
Conform legii însă, începând cu 2006 orice om poate decide ce face cu 2% din impozitul său. Mai exact, sistemul „2%“ permite contribuabililor persoane fizice să direcţioneze 2% din impozitul lor pe venit către o organizaţie neguvernamentală. Este un sistem prin care cetăţenii au posibilitatea să decidă în mod direct ce se întâmplă cu impozitele lor.
La prima vedere pare o birocraţie, dar potrivit informaţiilor Ministerului Finanţelor în anul 2007, circa 15% dintre contribuabili au făcut uz de prevedere, faţă de 8% în anul 2006. În acelaşi timp, suma direcţionată a crescut la 7,2 milioane euro, faţă de 5 milioane în 2006. Deci o sumă importantă, nu glumă!
M-am bucurat când, în „Evenimentul zilei de Duminică“, Daniela Nane a făcut apel pentru ca aceşti 2% să meargă la Spitalul „Marie Curie“ , din Bucureşti, unul dintre cele mai mari spitale de copii din România. Fundaţia Sheherazade a iniţiat o campanie de anvergură (www.doilasutamariecurie.ro), care să facă viaţa mai uşoară celor peste 50.000 de copii care sunt trataţi anual în Spitalul „Marie Sklodowska Curie“. Cunoscut drept „Budimex“, spitalul are 500 de paturi şi o suprafaţă de circa 10.000 de mp, pentru renovarea cărora e nevoie de aproximativ 1,5 milioane euro. Valurile vieţii m-au aruncat şi pe mine la „Budimex“. Spitalul este o donaţie a statului polonez pentru copiii din România, construit de firma poloneză Budimex, după cutremurul din 1977.
Recunosc că nu aveam o părere excepţională despre doctori, tagma lui Hipocrate. Multe cazuri, precum Ciomu, mi-au zguduit încrederea în cinstea şi probitatea halatelor albe. La Budimex am găsit o echipă excepţională condusă de profesorul Florea Iordăchescu. Fără să mă cunoască sau să mă fi recomandat cumva când am încercat să-i dau plicul, după obicei, doctorul Adrian Stanciu era să mă ia la bătaie. Treptat am început să-l admir pe dr. Stanciu, deşi nu-l invidiez. Nu ştie ce e ăla weekend, vine înaintea asistentelor, n-a auzit de Paşte sau Crăciun. Sincer, eu nu cred că aş putea face jertfa asta, presupunând că mi-ar plăcea medicina. Iar colaboratoarea sa, dr. Mihaela Colţan, e pe acelaşi calapod.
Zilnic, ca într-un periplu al groazei, zeci şi sute de copii aşteaptă în braţele părinţilor sentinţe. Cazuri care mai de care mai grave. Iar ei stau gravi şi trişti ca nişte îngeri răniţi, cărora cineva le-a furat zâmbetul. Tensiunea e maximă, pare o sală de judecată unde se împart condamnări. O echipă de „nebuni frumoşi“ se agaţă de orice speranţă, trag cu disperare de firul vieţii...
Oricât de bună ar fi echipa, aparatele sunt vechi şi depăşite. De aceea aceşti 2% care pot fi direcţionaţi către spital ar fi extrem de utili. Nu susţin să donaţi numai acestui spital, ci şi altor organizaţii, asociaţii, dar faceţi-o! E păcat ca banii care oricum ajung la bugetul statului să nu fie redirecţionaţi de dumneavoastră acolo unde doriţi. La o asociaţie de protecţie a animalelor, la un spital etc. Totul e să vrem!
Recomandările noastre
