Sinistraţii, număraţi încă o dată de prefectură

Sinistraţii, număraţi încă o dată de prefectură

Reprezentanţii Prefecturii Galaţi au solicitat guvernului suma de 1,4 milioane de lei ca ajutor de urgenţă pentru refacerea infrastructurii din localităţile Brăhăşeşti şi Toflea, grav afectate de inundaţiile de la sfârşitul săptămânii trecute.

În plus, prefectul judeţului Galaţi, Mihai Capră, a demarat ieri o acţiune de reevaluare a pagubelor. Asta pentru că, potrivit raportului întocmit de primarul din Brăhăşeşti, Vasile Băiculescu, ruperea de nori a inundat în jur de 876 de case, iar numărul sinistraţilor este de 5.400, în timp ce, din datele furnizate de prefectură, ar fi 300 de case afectate şi 1.200 de sinistraţi.

„Cifrele sunt cel puţin exagerate şi nerealiste. Am solicitat Consiliului Judeţean Galaţi şi Inspectoratului de Stat în Construcţii să verifice gradul de afectare a locuinţ elor pentru a putea solicita ajutoare de urgenţă“, susţine prefectul Mihai Capră.

Pe de altă parte, autorităţile judeţene iau în calcul demolarea a 50 de case din Toflea şi Brăhăşeşti pentru a se regulariza cursul pârâului Valea Boului. Locuinţele respective sunt construite chiar lângă albia apei şi au fost ridicate haotic, fără a fi respectate normele în vigoare. Şi nu în ultimul rând, echipele de inspectori vor verifica şi modul în care locuitorii din Brăhăşeşti au utilizat materialele de construcţie primite toamna trecută de la guvern după inundaţiile din septembrie 2007. Vârf de viitură pe Prut Specialiştii de la Direcţia Apelor Galaţi estimează că râul Prut va depăşi mâine cota de inundaţie, însă riscul ca locuinţele şi drumurile din zonă să fie afectate este destul de mic. „Miercuri aşteptăm să se înregistreze vârful viiturii. Locuinţele din zona Prutului şi DN 26, aflat în apropiere, nu vor fi în pericol pentru că acolo a fost deja realizat un dig de protecţie“, explică prefectul Mihai Capră. De altfel, Prutul a ieşit din matcă sâmbăta trecută şi a inundat 90 de hectare de teren agricol şi 59 de hectare de păşuni din comuna Vădeni.

VASLUI

100 de gospodării inundate la Negreşti

Weekendul trecut, 100 de case din zona de nord-est a oraşului Negreşti au fost inundate de trei ori în decurs de numai 12 ore din cauza ploilor torenţiale. Locuitorii nu au fost evacuaţi deoarece apa nu a afectat structura de rezistenţă a caselor. „A fost o rupere de nori. Era o cantitate prea mare de apă, iar canalizarea nu a făcut faţă. Sperăm ca guvernul să ajute pe cât posibil sinistraţii“, spune Ioan Cozma, primarul din Negreşti. (Alina Darie)

Ne puteți urmări și pe Google News