Noua propunere a guvernului britanic de a taxa veniturile obţinute în străinătate de companiile din Marea Britanie ar putea duce la un adevărat exod al multinaţionalelor din Regat spre Irlanda sau alte paradisuri fiscale, scrie „The Telegraph“.
În urmă cu o săptămână, Shire Pharmaceuticals şi grupul media United Business Media au anunţat că părăsesc Marea Britanie pentru Irlanda. Nu este prima dată când o mare companie decide să părăsească Regatul din cauza sistemului de impozitare împovărător. În martie, sucursala europeană a companiei Yahoo! şi-a transferat întregul cartier general în Elveţia, cunoscută pentru regimul lejer de impozitare a companiilor străine.
După anunţul fulger al celor de la Shire, mai multe multinaţionale s-au declarat gata să părăsească Marea Britanie dacă propunerea executivului de la Londra va fi aprobată, printre ele numărându-se Asta Zeneca, Glaxo Smith Kline, International Power, WPP, Aegis şi Vodafone. Plecarea marilor corporaţii din Marea Britanie va păgubi bugetul de stat de circa 1 miliard de lire sterline. Afectată va fi şi piaţa muncii din Regat, care va înregistra numeroase diponibilizări în rândul managerilor cu venituri ridicate. Sprijinită iniţial, hulită mai apoi Politica fiscală lansată la finalul anului trecut de ministrul de finanţe britanic Alistair Darling a atras iniţial suportul marilor companii britanice, deoarece prevedea scutirea de taxe a dividendelor obţinute de companii în urma tranzacţ iilor externe. Nemulţumirea directorilor de multinaţionale a fost stârnită de propunerea de a fi supus impozitării venitul mobil obţinut în urma activităţii pe alte pieţe. În această categorie ar intra atât profitul obţinut în urma comerţ ului, cât şi cel obţinut din investiţ ii sau de pe urma drepturilor de proprietate intelectuală.
„La extrem, noua formulă de taxare înseamnă că, dacă ceva a fost inventat în Marea Britanie, toate profiturile înregistrate la nivel global ar putea fi supuse taxelor din Regat“, a declarat Sue Bonney, preşedintele KPMG Europa, citat de publicaţia „The Times“. Discuţiile asupra taxării multinaţ ionalelor vin pe fundalul crizei creditelor şi al deciziei Băncii Angliei de majorare a plafonului rezervelor ce pot fi deţinute de băncile membre la 2,5 miliarde lire sterline (sau 5% din pasivele eligibile).