Călin Hera: „Nu putem pune punct cazului «Oprescu» decât după ce vom fi aflat cine e vinovat de toată această situaţie absurdă“.
Cazul „Oprescu“ l-a ajutat pe candidatul Oprescu să intre în cărţi. Cazul „Oprescu“ l-a ajutat pe Cozmin Guşă să iasă la bătaie împotriva celui mai mediatizat candidat al momentului. Dar, mai presus de toate, cazul „Oprescu“ dovedeşte, din nou, că incompetenţa e la putere în România.
Nu vreau să mă gândesc la „scăpări“ strategice; ele nu sunt demonstrate. De cele mai multe ori, toate întâmplările bizare au fost comentate ca fiind strategii ale cercurilor oculte. Cazul „Oprescu“ e ultima întâmplare bizară. S-a spus că el candidează pentru că Iliescu vrea să-i dea peste nas lui Geoană (şi să-şi ia partidul înapoi). S-a spus ba că oamenii lui Vanghelie s-au infiltrat printre strângătorii de adeziuni, ca să-i compromită candidatura, ba că a fost un autosabotaj întru martirizarea lui Oprescu după model băsescian. Toţi deştepţii au „ştiut“ că, într-un final bine pregătit, cetăţeanul independent Sorin Oprescu va primi, de la o instanţă superioară, dreptul de a candida.
E vorba de o scenarită specifică. Toate acestea ar putea să aibă un dram de adevăr în ele. Sau nu. Dacă e să ne păstrăm capul pe umeri şi să rămânem la lucrurile strict demonstrabile, atunci avem de-a face, în mod cert, cu incompetenţa celor plătiţi să aplice legea.
Pentru cei care nu sunt la curent cu evoluţia cazului „Oprescu“: Biroul Electoral Municipal a respins candidatura lui Sorin Oprescu (care demisionase din PSD ca să poată candida), Tribunalul Bucureşti a confirmat decizia, iar Curtea de Apel a respins-o. E clasic: pe măsură ce instanţa e mai înaltă, sentinţa îi dă dreptate celui mai puternic VIP. Aplicabil peste tot, de la Liga lui Mitică la justiţia lui Predoiu sau la Curtea lui Ioan Vida.
Dar nu e treaba mea să apreciez în ce măsură a îndeplinit Sorin Oprescu toate condiţiile pentru a putea candida la Primăria Capitalei. Poate că decizia Curţii de Apel este în spirit democratic şi contează mai puţin dacă semnăturile buclucaşe au respectat litera tabelului de susţinere.
Şocant e altceva: că avocaţii lui Sorin Oprescu (independentul în spatele căruia zornăie şmechereş te Bobic şi zâmbeşte perfid Iliescu) au convins instanţa că în Bucureşti sunt cu 200.000 mai puţini alegători decât ştie BEM. Argumentul lor: ultimul anuar al Institutului Naţional de Statistică. Cum avem o sentinţă definitivă şi irevocabilă, rezultă că cifrele avocaţilor lui Oprescu sunt cele corecte.
Ce va face acum preşedintele BEM, Marino Marin? Ce vor însemna procentele pe care le vor obţine candidaţii? Procente din cifrele INS sau din cele ale BEM? Intrăm iar în scenarite? Diferenţa de 200.000 de voturi era la dispoziţia guvernului sau a cui o mai fi fiind la butoane? Până când va demonstra cineva asta, e bine să simplificăm: e vorba de prostie şi incompetenţă crasă, pentru care cineva trebuie să plătească. Cineva, adică şeful Biroului Electoral şi subalternii săi, care ar fi trebuit să aibă grijă ca toate cifrele oficiale să fie corecte.
Eu cred că nu putem pune punct cazului „Oprescu“ decât după ce vom fi aflat cine e vinovat de toată această situaţie absurdă. Dacă vom identifica un vinovat şi-l vom trage de urechi, sunt două variante: ori am pedepsit şi am îndepărtat o posibilă verigă slabă, ori acarul Păun va arăta, la rândul lui, cu degetul, către vinovaţii mai mari. Există şi a treia variantă, cea românească: vom face rapid nişte bancuri drăguţe şi vom trece mai departe.
Recomandările noastre
