În ultimul meci al galei "Invincibilii", organizate în Sala Polivalentă din Bucureşti, Adrian Diaconu l-a învins la puncte pe Chris Henry (SUA) într-un meci pentru titlul mondial interimar WBC la categoria semigrea.
Partida a început în jurul orei 22.50, iar după primele 9 reprize Adrian Diaconu a arătat că merită şi poate să câştige meciul şi titlul.
După ce a reuşit să reziste unui moment mai bun al americanului din repriza a 11-a, Diaconu a terminat partida pe picioare şi a fost declarat învingător la puncte în unanimitate de cei trei arbitri, devenind astfel campionul mondial interimar WBC la categoria semigrea.
Vom reveni cu amănunte. Alţi trei români au câştigat in cadrul aceleaşi gale:
JoJo Dan a trecut de Raul Balbi prin KO tehnic în repriza a treia, Dinu Bogdan, Viorel Simion şi Cristian Hodorogea au fost învingători la puncte în meciurile cu Stephane Messier (CAN), Rudi Encarnacion (SPA), respectiv Raul Asencio Cerisuelo (SPA).
Celelalte lupte programate în cadrul galei au fost:
Carl Handy (SUA) vs. Vasily Andriyanov(RUS)
Silvio Branco (ITA) - Abdelkader Benzinia (FRA)