Medicina alternativă poate fi periculoasă pentru sănătate, avertizează oamenii de ştiinţă britanici, citaţi de publicaţia „Daily Mail“.
Acupunctura, de exemplu, poate calma durerile de spate ori pe cele de cap, însă poate avea şi efecte secundare, cum ar fi sângerările ori ameţeala sau, mai grav, infecţiile.
În „Jurnalul American de Hepatologie“ a fost raportat faptul că, din 366 de pacienţi care au fost la acupunctură, la o clinică din Statele Unite ale Americii, 35 s-au îmbolnă vit de hepatita B. În aceste cazuri, infecţia a apărut din cauza reutilizării unor ace care au fost sterilizate doar în spirt, ceea ce nu este suficient pentru protecţia împotriva unor virusuri precum cel al hepatitei B. Homeopatia - care merge pe principiul „cui pe cui se scoate“ şi foloseşte remedii care au la bază substanţe de origine vegetală, minerală sau animală - implică şi ea riscuri destul de însemnate. Profesorul Edzard Ernst şi cercetătorul Simon Singh atrag atenţia că mai ales tratarea pacien ilor bolnavi de cancer sau alte boli grave prin această metodă este foarte periculoasă, pentru că respectivele persoane întârzie prezentarea la medic, punându-şi astfel viaţa în pericol.