Galaţi: Candidatul PDL Andrei Lişinschi, condamnat înainte de 1989
- Adam Popescu
- 8 aprilie 2008, 03:00
Lupta pentru fotoliul de primar al Galaţiului devine din ce în ce mai încrâncenată.
După ce sâmbăta trecută, şeful de campanie al filialei PSD, Gheorghe Saghian, a fost bătut pe stradă, ieri au început să circule pe internet o serie de documente privind trecutul candidatului PDL, Andrei Lişinschi.
Potrivit unor copii după o sentinţă judecătorească, Andrei Lişinschi a fost condamnat în 1982, de Judecătoria Galaţi, la închisoare pentru un an şi opt luni, sub acuzaţ ia de speculă cu valută şi ţigări.
„Eu ştiam de această condamnare de trei ani. Nu merită luată în seamă, deoarece Andrei Lişinschi, fost marinar, a fost condamnat pentru speculă, iar în perioada comunistă toţi marinarii vindeau ţigări şi blugi. E o exagerare a acestui caz a celor de la PSD, care profită că un om de-al lor a fost bătut în stradă pentru a ataca celelalte partide“, consideră Cosmin Păun, preşedintele organizaţiei PDL Galaţi.
Andrei Lişinschi nu a putut fi contactat ieri pentru a comenta situaţia. De altfel, condamnarea din 1982 nu-l împiedică să candideze la funcţia de primar pentru că, imediat după Revoluţia din ’89, justiţia a reabilitat marea majoritate a faptelor de speculă din perioada comunistă.