GEORGESCU: "Mai ţineţi minte bancurile de fabricaţie autohtonă, care începeau cu „un rus, un american şi un român“?"
Rusul avea mereu argumentul forţei brute, americanul pe cel al tehnologiei. Românul n-avea nimic, însă era isteţ. Din câteva vorbe îl făcea pe rus să apară tâmp, pe american depăşit, apoi trăgea obloanele cu poanta finală. Acest model există şi în realitate. Obsedat de o nemeritată lipsă de însemnătate, el e mereu în căutarea unui adversar pe măsură şi, în unele cazuri, cei din ţară s-au cam terminat.
Nişte tineri au fost arestaţi în Bucureşti pentru port ilegal de personalitate şi de vopsea. Dacă aţi văzut imaginile, aţi remarcat probabil diferenţa dintre privirile liniştite ale sălbaticilor anarhişti încătuşaţi şi cele pline de autoimportanţă ce scăpărau de sub cagulele îngerilor păzitori. Nu era doar bucuria aflării unui rost prin arestare abuzivă şi bătaie, ci şi plăcerea perversă de a o face fără absolut niciun risc, pentru că în România nicio formă de putere nu se simte împlinită fără un sparring-partner legat fedeleş... Este acelaşi tipar comportamental pe care-l vedem zilnic exprimat pe stradă, unde maşina scumpă trebuie arătată ca un trofeu, iar muşchii obţinuţi prin trasul de fiare reclamă desfiinţarea mânecilor de la tricou. De ce, ani de zile, luptătorul român i-a explicat soţiei în faţa televizorului mişcările lui Van Damme şi tehnica doborârii de uşă printr-o singură lovitură de picior, dacă acest potenţial riscă să rămână veşnic nefolosit? Aşteptând ca din rucsacurile anarhiştilor să răsară, după 18 ani, blugii, drogurile şi maşina de tipărit dolari din sediul PNŢCD, ni s-a dat legătura la Neptun, unde…
... preşedintele Bush tocmai descria România drept ţara în care curcubeul e un covor ce se aşterne singur pe cer la venirea înalţilor oaspeţi şi unde căpitanul, deşi nu prea mai are nave pe care să le conducă, şi-a reînnoit permisul. Mai mult, ne asigura că ne înţelege frustrările, dar cine să-l creadă? Ştie Domnia Sa cum e să fii mereu în căutarea unui adversar pe măsură, ca un Făt-Frumos născut din greşeală în basmul „Cenuşăreasa“, prea departe de zona zmeilor veritabili? Precum în bancul cu „un rus, un american şi un român…“, al nostru a ţinut să aibă ultimul cuvânt şi l-a primit. Marea Neagră mai are însă ţărmuri tocmai bune pentru organizarea conferinţelor de presă, iar dacă „un rus“ va rămâne mult timp „acelaşi rus“, „un american“ va fi în curând „alt american“. Într-o variantă extinsă a glumei, cei doi s-ar putea întoarce către isteţul insignifiant, întrebându-l: „Dar tu cine eşti, mă? Ai viză de intrare în bancul ăsta?“.
Comentaţi pe www.adriangeorgescu.ro
Recomandările noastre
